România
Social

România, campioana absolută a UE la inflație. Economist: „Prețurile ne întorc la meniul din anii ’90, cu parizer, margarină și cartofi“

România este țara cu cea mai mare inflație din întreaga Uniune Europeană, ceea ce înseamnă că prețurile cresc la noi într-un ritm susținut. Asta înseamnă sărăcirea populației, explică economistul Adrian Negrescu, care susține că vina îi aparține statului, singurul câștigător de pe urma inflației.

România este campioană europeană a inflației, o nouă contraperformanță economică și o palmă dată populației care sărăcește de la o zi la alta.

Din 2022, România a avut constant cea mai mare inflație dintre toate statele Uniunii Europene, cu mici excepții, însă în februarie 2024, ultimă lună pentru care există statistici oficiale ale Eurostat, inflația este 7,1%.

Cu acest procent, România e campioană absolută a inflației. La mare distanță vine pe locul 2 Croația cu o inflație de 4,8%, iar pe locul 3 se clasează Estonia, cu 4,4%. Spre comparație, zona euro chiar dacă se confruntă cu probleme mari economice are o inflație de numai 2,8%.

„Adevărul“ a stat de vorbă cu renumitul economist Adrian Negrescu pentru a afla ce generează această inflație pentru care statul român nu găsește nicicum leac și pentru a vedea ce se va întâmpla în continuare cu prețurile.

„Taxa ascunsă pe care statul ne-o percepe cinic“

Din start, Adrian Negrescu spune că vinovat e statul român, singurul care câștigă de pe urma situației actuale. Așa se face că România, spre deosebire de alte state, nu reușește să domolească inflația.

„E legat de interesul statului, în primul rând, de a crește prețurile și a aduna mai mulți bani la buget din taxe și impozite. Este taxa ascunsă pe care statul ne-o percepe de doi ani de zile, cinic, fără niciun fel de remușcare, tăindu-ne din potențialul economic, afectându-ne puternic puterea de cumpărare. Statul face asta doar din prisma dorinței de a se salva, practic, de a salva bugetul, de a salva cheltuielile majore pe care le face fără niciun fel de noimă, în tot felul de domenii care nu au legătură cu dezvoltarea economică“, explică economistul.


Înapoi la mâncare ieftină

Însă inflația afectează enorm populația, iar nivelul de trai se degradează de la o zi la alta. Adrian Negrescu spune că din cauza prețurilor, tot mai mulți români se întorc la meniul anilor ’90, cu parizer, margarină și cartofi, din cauză că pur și simplu nu își mai permit altceva.

„Ne-am întors deja la anii ’90, pentru că dacă te uiți în radiografia vânzărilor din magazine, vei vedea că margarina, cartofii și parizerul au trecut în prim-planul vânzărilor. Românii s-au întors la cele mai ieftine produse din magazine și, de aceea, s-a ajuns la niște distorsiuni majore pe zona de ofertare și de pricing. Multe dintre hipermarketuri se văd nevoite să importe produse alimentare de bază din alte țări, în condițiile în care românii nu prea mai cumpără altceva decât produse alimentare de bază, din prisma banilor pe care îi au la dispoziție“, mai spune Negrescu.

Și asta nu este tot. Odată cu creșterea prețurilor, românii s-au întors la apa de la robinet, care de multe ori nu este tocmai indicată nefiind întotdeauna sigură.

„Vorbeam cu managerul unei multinaționale și îmi spunea că românii s-au întors, din păcate, la consumul de apă de la robinet, pentru că nu își mai permit să cumpere o sticlă de suc de doi litri, care a ajuns să coste 10 lei“, adaugă Negrescu.

Serviciile, tot mai scumpe

Economistul a vorbit și despre ceea ce ar putea urma pe parcursul acestui an. „Eu cred că serviciile se vor afla în prim-planul scumpirilor în acest an. S-a simțit acest lucru încă din trimestrul 4 al anului trecut, când am văzut o creștere semnificativă a prețurilor la servicii. Serviciile se vor afla cel puțin în prima parte a anului și asta ne va afecta și mai mult puterea de cumpărare, pentru că deja în zona alimentară s-a ajuns la un plafon“, încheie Adrian Negrescu.

blank