Featured, International

La un pas de tragedie! Podeaua din sticlă a etajului 103 dintr-un zgarie nori a crăpat sub turisti

Podeaua de sticlă de la etajul 103 al celui mai înalt zgârie-nori de Chicago a crăpat chiar sub picioarele unor vizitatori, luni seară.

Zona unde podeaua este doar din sticlă a Turnului Willis, numită Skydeck, oferă turiștilor o panoramă unică asupra orașului Chicago. Stratul lui protector este făcut din geam laminat și este construit astfel încât să rămână întreg, chiar dacă se crapă.

Luni, sticla a crăpat în „o mie de piese”, potrivit CBS Chicago. Reprezentații turnului spun că nimeni nu a fost în pericol pentru că stratul protector și-a îndeplinit rolul.

„Era o femeie cu doi copii și păreau foarte palizi și speriați pentru că Pardoseala tocmai crăpase”, povestește un martor.

„Mi-e frică de înălțimi, în general, așa că atunci când am văzut că s-a întâmplat, nu mi-a venit să cred”, mărturisește o altă persoană prezentă.

Pardoseala de sticlă a fost contruită în 2009 pentru ca turiștii să aibă o panoramă mai bună asupra orașului. Ea poate susține o greutate de până la 5 tone.

Podeaua va fi reparată de inginerii Turnului Willis, numit Turnul Sears până în 2009. Nu este prima oară când podeaua de sticlă a crăpat în clădirea aceasta. Un incident asemănător a avut loc în 2014, însă podeaua a fost reparată.

zgarie nori chicago

blank