„Bună ziua nu ştiu dacă este pentru cineva. Petrică Mîțu Stoian lasă foarte multe regrete în inimile noastre, mai ales ale cântăreţilor care am lucrat cu el, iar pe linie profesională, lasă nestemate care nu vor pieri niciodată, nici cântecele lui frumoase, autentice din zona în care s-a născut, dar nici numele lui, pentru că întotdeauna cântecele îi vor fi asociate cu numele.Va lăsa avere pentru toţi românii. Petrică lasă un gol imens în primul rand printre cei care l-au cunoscut, la publicul care ne ascultă cântecele, pentru că noi cântăm lucruri petrecute în viață omului.
Tot traseul şi durata vieţii unui om. Din puncte de vedere profesional, lasă o avere de nepreţuit, de necântărit, de nemăsurat. Vor fi nemuritoare toate creațiile lui. Va trăi cu numele şi prin creaţiile sale”, a declarat Maria Cârneci printr-o intervenție telefonică în emisiunea „Talk B1”, prezentată de Andreea Moraru, pe B1 Tv.
Petrică Mîțu Stoian mai avea multe de spus
„El a demonstrat în scurta lui viaţă că n-a trăit, mai avea multe de spus. Dincolo de scena era un mare om, suntem răvășiți, toţi colegii, cum să vorbeşti cu el în urmă cu el și peste o zi fix să auzi că nu mai e… E șocant pentru sufletul meu, mai ales, că mai este puțin şi fac pomenire de doi ani pentru soțul meu”, a mai declarat îndrăgita interpretă de muzică populară.
Petrică Mîțu Stoian a murit sâmbătă, din cauza problemelor de sănătate cu care se confrunta după infecția cu COVID-19
Cunoscutul interpret de muzică populară, Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață, sâmbătă, la vârsta de 61 de ani.
Artistul era internat într-o clinică unde se trata în urma infectării cu SARS-COV-2. Acolo, starea lui s-a agravat rapid si a fost transferat la Spitalul din Reșița. Din păcate, medicii nu l-au mai putut salva, din cauză că suferea de bronho-penumonie și se afla sub tratament anti-coagulant.