Administratie Locala

Locuitorii Sectorului 2 ajută sinistrații din zonele inundate și ajută la refacerea gospodăriilor distruse

Ontanu

Primele ajutoare trimise de Primăria Sectorului 2 cu alimente de strictă necesitate și apă îmbuteliată, pentru 500 de familii din localitățile inundate ale județului Argeș, au ajuns în cursul dimineții de joi, 31 iulie a.c. și au fost distribuite familiilor ale căror gospodării au fost înghițite de ape.

Echipele de voluntari de la Garda Civică Voluntară și membrii ai Parlamentului și Guvernului Local al Tinerilor Sector 2 au mers din casă în casă în satele Schiau, Merișani și Dobrogostea, din județul Argeș, unde au distribuit ajutoarele, i-au ajutat la curățatul  noroiului din case, le-au scos lucrurile în curte la uscat și i-au sprijinit la efectuarea reparațiilor necesare.

De asemenea, membrii Gărzii Civice Voluntare au intervenit cu lopeți pentru curățarea drumului de mâlul adus de ape, precum și la curățarea albiei râului care s-a revărsat peste gospodăriile localnicilor, și au înlăturat cu drujbe copacii doborâți de viitură, care riscau să colmateze râul.

Ambulanța medicală a Primăriei Sectorului 2, cu echipaj medical complet, s-a deplasat în zonele inundate din județul Argeș și a asigurat consultații de specialitate sinistraților, evaluarea glicemiei, verificarea tensiunii și acordarea medicamentelor specifice  pentru prevenirea apariției unor afecțiuni datorate condițiilor precare de igienă.

         Mâine, vineri, 1 august, va fi o nouă zi când echipele de voluntari mobilizaţi de primarul sectorului 2 vor merge în comuna Bascov ca să continue activitatea de curăţare a mâlului din gospodăriile inundate de viitură. În acelaşi timp, voluntarii sectorului 2 vor duce familiilor sinistrate, apă potabilă îmbuteliată şi produse alimentare.

Pentru sprijinirea   familiilor sinistrate  Primăria Sectorului 2 a amenajat, încă de joi, 31 iulie a.c., un cort militar pe Șoseaua Stefan cel Mare (la intrarea pe aleea Circului) pentru colectarea de ajutoare de la populație.

Cetățenii care doresc să ajute familiile sinistrate pot dona la cortul din Șoseaua Ştefan cel Mare,  alimente sub formă de conserve și apă potabilă îmbuteliată.

Programul zilnic de funcționare este intre orele 10.00 – 20.00. 

Încă de la declanşarea acţiunii de ajutorare a sinistraţilor, edilul Neculai Onțanu a decis ca din partea Primăriei Sectorului 2 să plece zilnic, către zonele afectate, echipe de voluntari care să ajute la degajarea din locuințe a gunoaielor și  reziduurilor rezultate în urma viiturilor.

Imagini de la această acțiune se găsesc pe site-ul www.ps2.ro la rubrica Evenimente / Știri.

blank