Lituania
Actualitate

Statistică NATO: Polonia, Lituania și România, printre cei mai de încredere suporteri ai politicii externe a SUA

Un studiu intitulat “Tendinţe transatlantice 2022” – desfăşurat, în iulie, în 14 ţări NATO precum Canada, Franţa, Germania, Italia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, România, Spania, SUA, Suedia, Turcia, Ţările de Jos – subliniază că politica externă a preşedintelui american Joe Biden este mai bine percepută în Europa decât în propria sa ţară, în special în Polonia, Lituania și România.

Statistica, preluată de Calea Europeană, a fost realizată pe un eşantion de 1500 de persoane din fiecare ţară amintită de către The German Marshall Fund of the United States.

Raportul analizează opinia cetățenilor din statele amintite referitor la cei mai influenți actori globali sau care vor fi cele mai influente state în următorii cinci ani.

Sud-est europenii din blocul ex-sovietic, susținătorii de încredere ai Washingtonului

De asemenea, în cadrul sondajului au fost chestionați referitor la cele mai influente țări din Europa, influența Statelor Unite, Uniunii Europene, Chinei sau Rusiei, susținerea față de politica președintelui american Joe Biden ori a partenerilor externi pe care se pot încredința cel mai mult.

Rezultatele reflectă că politica externă a SUA este deosebit de apreciată în special în estul Europei, unde un procent major de respondenți “aprobă pe deplin” deciziile Washingtonului.

Intelectualii și angajații americani, mai încrezători în Washington decât analfabeții sau șomerii
În paralel, conform analizei, încrederea americanilor în politica externă a lui Biden crește raportat la nivelul de educație și de ocupare a forței de muncă: respondenții cu un nivel de educație ridicat (64%) sunt mai predispuși să aprobe decât cei cu un nivel scăzut (38%); la fel sunt și în cazul celor care au un loc de muncă cu normă întreagă (55%) în comparație cu șomerii (36%).

Politica lui Biden, mai bine resimțită în Polonia, Lituania și România decât acasă, în SUA. Conform analizei amintite, înțelegerea politicii externe a Washingtonului se situează la un nivel mai ridicat în Europa decât acasă, în Statele Unite.

Excepțiile sunt reprezentate de Italia şi Turcia. La polul opus, Polonia, Lituania și România sunt țările care acordă cea mai ridicată încredere Alianței Nord-Atlantice referitor la securitatea națională.

Cele trei state sunt și cele care susțin cel mai mult implicarea SUA în apărarea și securitatea Europei sau care au oferit cel mai ridicat nivel de susținere politicii președintelui american Joe Biden.

Procentele entuziasmului pro-atlantic

Conform studiului, cea mai mare aprobare a politicii externe americane se regăsește în Polonia (74%), Lituania (70%) și România (66%).

Cele mai scăzute cote ale încrederii în politica de peste ocean poate fi întâlnită în Turcia (24%) și Italia (36%).

Aproximativ jumătate dintre respondenții din Spania (50%), Franța (49%) și Regatul Unit (48%) aprobă de modul în care Biden gestionează afacerile internaționale.

De aceeși susținere se bucură SUA și în Portugalia (66%), Germania (64%) și Suedia (64%). Opiniile sunt mai mixte în Spania (50% aprobă față de 40% dezaprobă), Franța (49% vs. 28%) și Regatul Unit (48% vs. 31%).

Cum este văzut Biden la el acasă

Modul cum Biden a gestionat crizele internaționale în rândul respondenților americani este mixt: 47% aprobă în timp ce 44% dezaprobă, conform statisticii internaționale citate.

Astfel, 76% dintre democrați sunt de acord cu politica externă a lui Biden și doar 25% dintre republicani îi acordă credit.

blank