Românii
Actualitate

Românii ar putea scăpa de vizele de SUA: „Avem o strategie foarte robustă pe care o punem în aplicare cât de curând”

Românii care își doresc de mult timp să ajungă în Statele Unite ale Americii vor avea mult mai mari șanse să își îndeplinească visul după eliberarea necesității vizei.

România vrea să-și schimbe strategia și să declanșeze împreună cu autoritățile americane o campanie de conștientizare a publicului, astfel încât să fie cât mai puțini solicitanți de vize care se văd refuzați.

Românii ar putea scăpa de vizele de SUA

Statul român ia în calcul implementarea pe plan local a controversatului sistem informatic american de scanare și evaluare automată a persoanelor care traversează frontierele de stat în vederea stabilirii gradului de risc al acestora la adresa securității naționale, inclusiv în ceea ce privește terorismul și alte infracțiuni, ceea ce ar facilita accesul României în programul Visa Waiver, informează Profit.ro.

Reducerea ratei de refuz a vizelor, condiție esențială pentru includerea în Visa Waiver, ar putea ajunge de la 10 la sută, cât este acum, la 3 la sută, cât ar fi necesar, în decurs de câțiva ani. Ambasadorul Andrei Muraru este de părere că această condiție ar putea fi îndeplinită în 2024-2025, însă atrage atenția că pentru aceasta, este nevoie de resurse din partea Bucureștiului și de un plan de acțiune, de o foaie de parcurs, de la Washington.

„În cadrul consultărilor cu SUA pe tema accederii României la Programul Visa Waiver (PVW), partea americană a avansat propunerea de implementare de către autoritățile române a programului ATS-G (Automated Targeting System – Global), ca un mijloc de combatere a infracțiunilor transfrontaliere și a altor amenințări la securitatea frontierei, inclusiv terorismul.

Deși implementarea ATS-G nu este considerată oficial ca o condiție pentru admiterea țării noastre în PVW, în opinia SUA, demersul ar contribui la soluționarea mai multor aspecte legate de screening-ul pasagerilor, un criteriu de accedere în program”, se menționează într-un document citat Profit.ro.

„Dacă nu facem nimic, nu se va întâmpla nimic”

Ambasadorul Andrei Muraru a explicat că actuala legislația americană referitoare la programul Visa Waiver datează din 1986 și prevede, printre altele, ca rata de respingere a vizelor să fie sub 3 la sută într-un an fiscal.

Ceea ce reprezintă că într-un an fiscal, dintre toți cetățenii unui stat candidat care solicită viză pentru Statele Unite, mai puțin de 3 la sută să fie refuzați.

„Să vedem și cifrele pe anul fiscal 2021, pentru că ele nu au venit. E clar că dacă nu facem nimic, nu se va întâmpla nimic, pentru că de 5 ani suntem blocați la această rată de respingere de aproximativ 9-10 la sută și nu a existat o scădere naturală, cum a existat în cazul Poloniei, de exemplu”, a declarat ambasadorul român la Washington.

Românii ar putea scăpa de vizele de SUA: „Avem o strategie foarte robustă pe care o punem în aplicare cât de curând”

„Ceea ce pot să vă spun este că facem eforturi foarte susținute în acest sens și acest lucru se va vedea în perioada următoare. Avem o strategie foarte robustă pe care o punem în aplicare cât de curând, o campanie publică în România, și ceea ce am solicitat de la autoritățile americane – și în această direcție merg discuțiile – este să avem un roadmap, o foaie de parcurs, și să scădem cât se poate de mult (rata de refuz a vizelor – n.r.), în fiecare an, astfel încât în 3 ani, de exemplu, sau în 4 ani, să spunem – 2024, am spus eu, poate să fie 2023 sau 2025, asta depinde din momentul în care avem această foaie de parcurs și în acel moment, vom ști foarte clar. Există aceste discuții, pregătim toate aceste documente și când va exista această campanie, în mod evident, că reprezentanții mass-media vor fi invitați pentru discuții foarte aplicate”, a comunicat Andrei Muraru într-un interviu pentru Digi24.

blank