“Eu sunt, eu exist, aceasta este sigur; dar cât timp? Atâta timp cât gândesc; căci poate s-ar putea întâmpla că dacă aş înceta de a gândi, să încetez în acelaşi timp de a fi.” René Descartes , Meditații Metafizice
În 1596, la data de 31 martie, se năștea unul dintre cei mai importanți gânditori din istoria bătrânului continent. Filosof, matematician, om de știință și savant, René Descartes reprezintă cu adevărat o minte de geniu pentru timpurile sale. El poate fi considerat protagonistul unei noi cotituri în gândirea umană. Principalul arhitect al noțiunii de gândire științifică, așa cum o cunoaștem astăzi, el insista că orice explicație trebuie făcută în termeni exacți, definiți matematic drept cantități. Acesta a oferit un sistem al științelor asemenea unui arbore unde metafiza constituie rădăcina, fizica trunchiul, iar științele specializate (morala, anatomia, teologia) ramurile ce se desprind din acesta. Structura acestuia este matematica, care reprezintă metoda fundamentală a științei, claritatea și simplitatea cunoașterii științifice fiind găsită în aceasta.
Născut în localitatea La Haye, care acum îi poartă numele, René Descartes a urmat cursurile colegiului iezuit La Flèche (1606-1614). Aici el a studiat limbile clasice și teologia, de asemenea deprinzând primele noțiuni de matematică și filosofia naturală. René Descartes a arătat încă de mic o pasiune pentru matematică. Între 1614-1617 își ia bacalaureatul și devine licențiat în drept al Universității din Poitires.
În 1618, acesta pleacă în Olanda unde se înrolează în armata prințului Maurice de Nassau. În același an face cunoștiință cu Isaac Beeckman, persoană care-i va influența cercetăriile în matematică. Datorită acestuia, la vârsta de 22 de ani, tânărul Descartes respinge modelul tradițional de a face fizică al vremii. El este primul care a reușit să abordeze problemele fizicii într-un mod matematic (René Descartes afirmase într-un jurnal faptul că această idee i se revelase într-un vis în anul 1619).
Conștient de relevanța acestei descoperiri, el încearcă să construiască o știința bazată pe clarifitatea matematică; o știință universală a ordinii și măsurării. Noua perspectivă se opune clasificării aristotelice a științelor ca oglindă a ierahiei realităților, perspectivă ce a dominat întreg Evul Mediu. Descartes susține că nu există decât o știință și o metodă.
În 1637, roadele muncii intelectuale încep să se vadă. În acest an, el publică prima lui operă, Discurs asupra metodei, alături de alte 3 eseuri relevante pentru amplul său proiect. Astfel, el publică Optica, Meteorologia și Geometria.
Desigur, ca orice liber cugetător ce nu accepta doctrina Bisericii, este condamnat pentru erezie. Dacă în anul 1633 renunță să-și mai publice lucrarea Lumea datorită condamnării lui Galileo Galileii pentru erezie, el este până la urmă condamnat în 1643 de către Universitatea din Utretch datorită ideilor publicate în Meditațiile Metafizice. După o călătorie lungă în Franța ,publicarea Principiilor Filosofiei în 1644 și începerii lucrului neterminat la ultimile lucrări despre anatomia umană, el pleacă în Suedia (1649) la invitația Reginei Cristina. Din păcate, vremea din nordul Europei nu îi este prielnică. El moarte la scurt timp, pe data de 11 februarie 1650.
Ce îi datorăm astăzi lui Descartes? Pe lângă diferitele descoperiri în ale matematicii (ex. sistemul cartezian) el ne-a lăsat un punct de pornire în construcțiile de sisteme filosofice și științifice.
Operele cartesiene sunt indispensabile cursurilor de introducere în filosofie, teoria cunoașterii ori filosofia minții, deoarece argumentele sunt ușor de combătut. Dar tocmai acesta a reprezentat punctul de cotitură în istoria ideilor, ieșirea din Epoca Întunecatică (perioada medievală) și începutul Renașterii.
René Descartes a reușit să stabilească relația reciprocă dintre algebră si geometrie. Datorită ideii că există aceași schemă de justificare pentru toate fenomenele, el tratează optica prin rațiuni matematice (legea simțurilor), identifică materia cu întinderea, iar din cele trei mișcări ale lui Aristotel nu păstrează decât mișcarea spațială, care se poate exprima matematic. Înțelege viul fără a recurge la noțiunea de suflet. Credințele și adevărurile raționale nu mai coincid.
Poate cea mai importantă contribuție este problema minte-corp. Știința a avansat foarte mult de când René Descartes publica Meditațiile Metafizice, dar această problemă rămâne în picioare, negăsindu-se un răspuns final. Este trupul (creierul) ceva distinct de suflet (minte)? Dacă în trecut s-au oferit răspunsuri reducționiste sau chestiunea a fost considerată ca fiind o pseudăproblemă, aceasta a fost readusă în discuție o dată cu reabilitarea practicilor metafizice intensionale.
Cronologie opere:
1628 – Reguli de îndrumare a rațiunii
1637 – Discurs asupra metodei; Optica; Meteorologia; Geometria
1641 – Meditații Metaficizice (prima ediție)
1642 – Meditații Metafizice (a doua ediție); Obiecții și Replici; Scrisoarea lui Dinet
1644 – Principiile filosofiei
1649 – Despre Pasiunile sufletului
Sursa foto: philosophers.co.uk