OMS
Medical

OMS cere liderilor europeni „măsuri urgente” pentru combaterea răspândirii accelerate a variolei maimuţei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a făcut apel, vineri, la ”acţiuni urgente” în faţa variolei maimuţei în Europa, în contextul triplării cazurilor înregistrate în ultimele două săptămâni pe continent.

Directorul regional al OMS a cerut ţărilor europene, într-un comunicat, ”să-şi sporească eforturile în săptămânile şi lunile următoare pentru a preveni apariţia variolei maimuţei într-o zonă geografică mai extinsă”.

”Acţiunea urgentă şi coordonată este imperativă dacă vrem să schimbăm direcţia în cursa împotriva răspândirii bolii”, a declarat directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge, potrivit News.ro.

Potrivit datelor agenţiei ONU, Europa are în prezent peste 4.500 de cazuri confirmate în laborator, de trei ori mai multe decât la jumătatea lunii iunie. Cifrele corespund cu 90% din cazurile înregistrate la nivel mondial de la jumătatea lunii mai, când această boală până la acel moment endemică doar în zece ţări africane, a început să se înmulţească în Europa.

Treizeci şi unu de state sau teritorii europene au raportat cazuri de variola maimuţei. Experţii OMS au calificat, sâmbătă, focarul cazurilor drept o ameninţare pentru sănătate, a cărei evoluţie este foarte îngrijorătoare, dar fără a ajunge pentru moment în stadiul unei urgenţe sanitare globale.

În pofida acestei decizii, ”evoluţia rapidă şi caracterul urgent al acestui eveniment înseamnă că comitetul (de experţi) îşi va reconsidera poziţia în scurt timp”, indică OMS.