Actualitate

Nimeni nu verifică cum se cheltuiesc banii pentru găzduirea refugiaților ucraineni în România. Decont de peste un milion de euro, plătit în judeţele din Oltenia

  • Reporter 24 a obţinut informaţii din toate judeţele Olteniei cu privire la găzduirea refugiaţilor, sumele decontate şi, mai ales, dacă cineva verifică în ce condiţii sunt cazaţi oamenii.
  • În ceea ce priveşte acest ultim aspect, există confirmarea că nimeni nu verifică unde sunt adăpostiţi oamenii şi că nici nu există o obligaţie legală în acest sens.
  • Publicaţia a stat de vorbă şi cu reprezentanţi ai ONG-urilor din regiune, care se plâng de o reticenţă în ceea priveşte integrarea refugiaţilor, în special a copiilor.

Există foarte puține date despre refugiații care au ajuns în județele din regiunea Oltenia (Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinți) de la izbucnirea conflictului armat din Ucraina. Reporter 24 a încercat să afle câți cetățeni ucraineni au tranzitat regiunea, unde au fost găzduiți, în ce condiții și pentru ce perioadă şi, de asemenea, când și unde au plecat. Totodată, am vrut să vedem câţi bani au fost decontaţi de guvern prin programul 50/20.

Contextul dat este că unii dintre români au transformat situația dificilă a vecinilor lor ucraineni într-o afacere prosperă. Guvernul plătește costurile de găzduire a refugiaților, conform Hotărârii de Guvern 336/2022, iar un calcul rapid arată că găzduirea unei familii de cinci persoane poate costa peste 10.000 de lei pe lună (peste 2.000 de euro) .

 

Încă de la primul val de migrație indusă de război, autoritățile din această parte a țării nu au reușit să pună în aplicare un proces de primire a acestor oameni care fug de atrocitățile războiului. Responsabilitatea a fost adesea evitată.

În plus, opacitatea în ceea ce privește primirea refugiaților a rămas intactă în tot acest timp. Deși există un site web unde se pot înregistra cei care doresc să primească refugiați și refugiații care caută cazare, acesta este netransparent.

Refugiaţii ucraineni au ajuns în judeţele din Oltenia prin cunoştinţe, din vorbă în vorbă sau în urma unor anunţuri postate pe Facebook sau site-uri de anunţuri.

 

Ce părere ai despre primirea refugiaţilor, în România? Răspunde la un scurt sondaj AICI

„În ceea ce priveşte verificarea condiţiilor în care sunt cazaţi refugaţii, nu există prevederi legale în acest sens”

Lipsa unei proceduri unitare la nivelul ţării privind gestionarea acestei crize umanitare a putut fi descoperită cu uşurinţă în urma informaţiile obţinute de la toate cele cinci prefecturi din regiune. Dacă unele dintre prefecturi au răspuns direct, oferind datele solicitate de publicaţie, multe dintre ele au pasat răspunsul către Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Autorităţile s-au mulţumit să se acopere de documente atunci când au decontat găzduirea.
Prefectura Gorj transmite, negru pe alb, într-un răspuns oficial la o solicitare a Reporter 24, că “în ceea ce priveşte verificarea condiţiilor în care sunt cazaţi refugaţii, vă aducem la cunoştinţă nu există prevederi legale în acest sens, care să impună astfel de controale”.

Când vine vorba despre verificarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru decontarea cazării acestor refugiaţi, prefecturile pasează responsabilitatea autorităţilor locale.

“Autorităţile administraţiei publice locale din UAT-urile care au primit cereri, prin serviciile sociale, pot efectua verificări privind realitatea informaţiilor din cererile depuse de persoanele fizice care găzduiesc cetăţeni străini sau apartrizi aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, conform art. 5 din HG 336/2022, cu modificările şi completările ulterioare”, arată tot Prefectura Gorj.

Citeste mai mult pe reporter24.info

blank