Reginei Elisabeta
Actualitate

Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Perioadă de doliu naţional declarată oficial în Marea Britanie

Guvernul britanic a declarat vineri, în mod oficial, începutul unei perioade de doliu naţional în memoria reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, publicând un „ghid pentru doliu naţional”, informează Reuters.

Documentul, care conţine îndrumări referitoare la arborarea drapelului, informaţii cu privire la călătorii şi alte servicii comerciale şi publice, precizează că doliul va continua până la sfârşitul zilei în care vor avea loc funeraliile de stat.

Guvernul a precizat că în această perioadă nu există nicio obligaţie de anulare sau de amânare a evenimentelor şi a competiţiilor sportive sau de închidere a spaţiilor de divertisment, adăugând că acest lucru rămâne la latitudinea fiecărei organizaţii.

O perioadă de „doliu regal” începe vineri şi va ţine încă şapte zile după ceremoniile funerare ale reginei Elisabeta a II-a, a căror dată va fi confirmată „la momentul potrivit”, a anunţat Palatul Buckingham.

„În urma decesului Majestăţii sale Regina, este dorinţa Majestăţii sale Regele ca o perioadă de doliu regal să fie respectată de acum până la şapte zile după înmormântarea Reginei. Data funeraliilor va fi confirmată în timp util. Doliul regal va fi respectat de membrii familiei regale, de personalul Casei Regale şi de reprezentanţii Casei Regale aflaţi în misiuni oficiale, împreună cu trupele angajate în sarcini ceremoniale”, conform comunicatului Palatului Buckingham, citat de PA Media/dpa.
Reginei Elisabeta
Regina Elisabeta a II-a a murit joi, la vârsta de 96 de ani, înconjurată de membrii familiei, care au sosit la reşedinţa din Scoţia după ce medicii suveranului britanic îşi exprimaseră îngrijorarea pentru starea sa de sănătate.

Elizabeta a II-a a domnit timp de 70 de ani

Suverana regatului britanic a fost al 40-lea monarh al coroanei Angliei, de la William Cuceritorul încoace, și monarhul cu cea mai lungă domnie pe tronul Marii Britanii.

Elizabeta a II-a a domnit timp de 70 de ani și aproape 130 de zile, decenii de-a lungul cărora Regatul Unit și lumea au trecut prin urmările celui de-al Doilea Război Mondial, prin Războiul Rece, dar și prin căderea Uniunii Sovietice.

Regina Elisabeta a Doua a Marii Britanii și Irlandei de Nord a încetat din viață în această după-amiază, la reședința regală din Balmoral, în Scoția.

Starea ei de sănătate s-a înrăutățit rapid în ultimele ore, iar membrii Casei Regale s-au grăbit din toate colțurile lumii ca să-i fie la căpătâi.

Alături de regină au fost, încă de la început, cei patru copii, precum și nepotul ei, prințul William. Ducesa de Cambridge a rămas inițial la castelul Windsor, cu prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis, dar sunt așteptați să se alăture celorlalți reprezentanți ai familiei regale.

Celălalt nepot al reginei, prințul Harry, s-a grăbit să ajungă la castelul Balmoral, unde e așteptată și soția sa, Meghan Markle.

Numeroși oameni s-au adunat la porțile castelului Balmoral, una dintre reședințele favorite ale reginei, pentru a-i transmite urări de bine suveranei. Dar și la Londra, la Palatul Buckingham.

Starea de sănătate a suveranei britanice s-a deteriorat treptat în ultimele luni și erau cunoscute problemele medicale, mai ales cele legate de mobilitate, ale Elisabetei a II-a.
Reginei Elisabeta
Dar joi seară, anularea în ultimul moment a ceea ce trebuia să fie o ședință virtuală a Consiliului Privat, cu principalii miniștri ai cabinetului, a fost semnul clar al stării de sănătate fragile a monarhului.

Multe dintre îndatoririle reginei au fost preluate, în ultimele luni, de Prințul Charles – moștenitorul coroanei și urmașul reginei Elisabeta pe tronul Regatului. Vestea morții monarhului britanic vine însă pe neașteptate, în ciuda vârstei înaintate a Reginei. Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord a încetat din viață după 70 de ani în slujba regatului britanic.

blank