Lumina Sfântă
Actualitate

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă în România în această seară. Va fi distribuită și parohiior din Mitropolia Basarabiei

Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România sâmbătă seară și va fi adusă de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.

Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România cu o aeronavă și fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni. Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge și în Republica Moldova

Totodată, Lumina Sfântă va ajunge și în Republica Moldova, fiind dusă la Chișinău de un delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Acolo, va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.

Tot sâmbătă, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

La Constanța, Lumina Sfântă va ajunge pe mare

Arhiepiscopul Tomisului a anunţat că şi în acest an va veni cu Lumina Sfântă de pe mare şi o va aduce în Parcul Catedralei pentru a fi împărţită credincioşilor.

Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de Patriarhul Daniel în anul 2009.

Ritualul luării Luminii Sfinte din Sfântul Mormânt

În fiecare an, de Paşte, la Ierusalim, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12.30 şi 14.30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer. Se manifestă diferit în fiecare an şi, în primele minute, nu frige.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod, de poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase.

Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor.

Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

După rugăciune, cei prezenţi în biserică pot observa o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Patriarhul în mâini această vată aprinsă, o aşază în două cupe de aur, după care se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor, potrivit Agerpres.

blank