Depresia postnatală nu este un mit! Ea este caracterizată de stări de anxietate, iritabilitate, tulburări de somn, permanentă dispoziție proastă și lipsă de concentrare.

Depresia postnatală în multe țări primele 40 de zile după ce ai născut sunt considerate un timp sacru, în care mama și copilașul nu ar trebui deranjați din unica lor preocupare, sarcină sau obligație, anume aceea de a se conecta la lumea exterioară, de a se familiariza cu rigorile funcționale ale noului mediu. Din păcate, în viața reală, acest timp se scurtează și mama se vede nevoită să primească vizite, să meargă la controale la medic, să facă singură o mulțime de treburi, motiv pentru care acest timp de conectare e aproape inexistent și duce la depresie.

Toți cei apropiați se așteaptă ca mama imediat întoarsă din spital să facă lucrurile la fel ca înainte sau chiar mai bine, dar în cele mai multe situații nu este deloc așa.
Deși pentru mamă imaginea copilului există cu mult înainte de a se naște, asta nu poate preveni în vreun fel modul în care ea reacționează imediat după ce dă naștere bebelușului.

Femeia este prezentă fizic, dar psihologic nu poate face față noii provocări, aceasta devenind retrasă, uneori indiferentă la nevoile copilului sau simțindu-se incapabilă să ofere acestuia afecțiune. Indiferent de modul în care își “explică” părinții apariția copilului, “a apărut accidental”, “l-am dorit pentru că am crezut că ne va lega relația”, “este un copil dorit” sau de tipul de familie în care acesta se dezvoltă, depresia mamei nu poate fi prevenită în totalitate.
Sub o formă sau alta își face simțită prezența, și ar fi de preferat ca mama să primească susținerea potrivită din momentul întoarcerii acasă, dacă nu s-a întâmplat asta pe toată perioada sarcinii. În cazul în care depresia persistă mai mult de două luni, proaspăta mămică ar trebui să ceară ajutor specializat și să colaboreze pe termen lung cu specialistul.

Schimbările hormonale sunt cel mai des menționate ca fiind cauzele apariției depresiei, însă analizând toată perioada sarcinii, modul în care mama s-a raportat la realitate și la sine până atunci, mediul în care a crescut și familia pe care și-a format-o apoi, susținerea pe care a primit-o în familia de origine, dar și în cea nou formată, vor oferi suficiente informații pentru a înțelege ce se întâmplă și astfel, a găsi drumuri mai scurte către recuperare.

În caz contrar, efectele se vor vedea pe bebeluș. Acesta are nevoie să-i fie ascultate semnalele și ca mama să fie responsivă. Are nevoie să fie văzut, protejat, alintat, iar dacă nimic din toate acestea nu-i este satisfăcut va manifesta în scurt timp, un comportament asemănător cu cel al mamei. Va fi mai plângăcios, mai retras, lipsit de energie, nu va arăta un interes prea mare pentru interacțiune socială, doar pentru “joc” așa cum va ști să-și construiască în funcție de etapa de dezvoltare în care se află sau va fi perceput ca un copil mai mult trist decât vesel. Sigur că acestea sunt doar câteva dintre efectele care pot fi observate, căci pe termen lung copilul poate dezvolta comportamente dificil de controlat sau care vor necesita asistență terapeutică specializată.

Dacă ești o proaspătă mămică, îngândurată și nemulțumită de cum trec zilele pentru tine și micuțul tău, cere ajutor! Dacă simți rușine, acceptă sentimentul, nu te judeca, dar mergi mai departe și vorbește cu cei pe care întotdeauna i-ai simțit aproape! Sunt situații în viață în care ai nevoie de cei de lângă tine să poți depăși cu mai multă ușurință ceea ce ți se întâmplă. Dacă încă întâmpini dificultăți în a face asta, este posibil să fi trăit de mică în credința “dacă nu reușesc singură înseamnă că sunt un om slab”. Slab nu ești atunci când ești conștient că ai nevoie de ajutor și îl ceri. Slab ești atunci când conștientizezi că ai nevoie de ajutor, dar nu-ți poți asuma asta în fața lumii și în consecință porți o mască cu care te simți acceptată de către cei din jur.
Dacă ești un proaspăt tătic, susține-ți partenera! Nu contează că doar în momentul venirii pe lume a bebelușului ai realizat cu adevărat ce rol important ai preluat. Fii prezent pentru mama copilului tău, căci indirect, gesturile tale vor avea un efect pozitiv asupra dezvoltării copilului! Asigur-o de toată dragostea și de tot suportul tău, dar nu doar la nivel declarativ ci și faptic!

Dacă ești o bunică, renunță la critici! Nu e momentul tău, mama și copilul sunt pe primul loc. Dacă poți face ceva, acționează, dar nu înainte de a întreba dacă poți ajuta. Ajutorul dat fără să ți se ceară este, de fapt, împlinirea propriei tale nevoi. Ajutorul real este acela pe care îl oferi la orice oră din zi și din noapte atunci când îți este cerut.