Comisia Europeană
Actualitate

Comisia Europeană pune capăt măsurilor de combatere a crizei de pe piața energiei

Comisia Europeană a decis să nu prelungească măsurile de urgență introduse anul trecut pentru a atenua efectele crizei energetice și a proteja consumatorii.

Comisia Europeană a anunțat luni că a decis să nu prelungească măsurile de urgență introduse anul trecut pentru a proteja consumatorii de creșterea prețurilor la energie, adăugând că aceste măsuri au contribuit la calmarea piețelor energetice europene.

La sfârșitul anului 2022, Uniunea Europeană cu 27 de membri se afla în mijlocul unei crize energetice acute, alimentată de invazia Rusiei în Ucraina, statele membre alocând atunci sute de miliarde de euro pentru reduceri de taxe, ajutoare și subvenții pentru a face față crizei.

Comisia Europeană nu prelungește măsurile de urgență

În ceea ce privește gazele naturale, țările Uniunii Europene au convenit în martie să prelungească pentru următoarele 12 luni, până în martie 2024, un obiectiv voluntar de reducere a cererii de gaze cu 15%.

„Comisia confirmă că nu va propune o prelungire a acestor măsuri de criză”, a precizat aceasta într-un comunicat, amintind că acestea includ măsuri de reducere a cererii de energie electrică, plafoane de venituri pentru centralele electrice și reguli de stabilire a prețurilor cu amănuntul.

Prețurile energiei electrice au scăzut

Aceasta a adăugat că prețurile energiei electrice au scăzut în prezent la mai puțin de 80 EUR/MWh, iar prețurile la gaze nu numai că au scăzut, dar s-au și stabilizat, în măsura în care vârfurile de preț la energie electrică observate pe parcursul anului 2022 sunt considerate „mai puțin probabile să apară în iarna următoare”.

De asemenea, Comisia Europeană a precizat că unele aspecte ale măsurilor de urgență au fost incluse în propunerile sale de ajustări structurale pe termen mai lung în ceea ce privește proiectarea pieței energiei electrice

.”Țările UE au raportat că au respectat, în linii mari, obiectivul obligatoriu de reducere a consumului de energie electrică cu 5% la orele de vârf, un pas important pentru atenuarea presiunii asupra prețurilor.”, a mai precizat Comisia.

Propunerile respective au ca scop încercarea de a încerca să crească utilizarea contractelor de energie electrică cu preț fix, de a proteja consumatorii de vârfurile de preț și de a accelera trecerea la energia regenerabilă.

Situația în România

În țara noastră, ministrul Economiei Florin Spătaru a spus că va discuta cu premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Energiei, Virgil Popescu, ”pentru a nu mai fi «surprinşi» de criza energetică care nu îi afectează doar pe consumatorii casnici, cât mai ales pe marii consumatori”.

„Voi discuta cu Ministrul Energiei, Virgil Popescu, dar şi cu premierul Nicolae Ciucă pentru ca situația de anul trecut, când industria şi-a redus capacitatea de producție din cauza crizei de energie, să nu se repete!

Nu mai vreau să stingem incendii! În 2024, nu vom mai avea nicio scuză!

Am avut, astăzi, o întâlnire cu industria producătoare de oțel şi aluminiu din România în cadrul căreia am discutat despre viitoarele instrumente financiare, fonduri, pe care Ministerul Economiei le pregăteşte atât pentru depășirea situațiilor economice dificile cu care acest sector industrial se confruntă, cât şi pentru investiții în tehnologii verzi”, a spus ministrul Economiei, săptămâna trecută.

blank