Promo

Care sunt componentele unei imprimante 3D și ce rol au acestea?

Printarea 3D asigură o libertate creativă foarte ridicată, pentru obținerea unor geometrii complexe și detaliate cu aplicabilitate în diverse domenii de activitate. În proces, este utilizată o imprimantă specială, cu un rol central în modelarea tridimensională. 

 

Componentele unei imprimante 3D acționează ca o structură unitară complexă. Acest sistem permite obținerea unor modele formate din straturi de material suprapuse, îmbinate la un nivel extrem de ridicat al acurateții, conform setărilor predefinite în programele de lucru. 

 

Dacă nu știai care sunt aceste componente și ce rol au în printarea 3D acțiune, afli mai jos toate răspunsurile de care ai nevoie, pentru a înțelege cum se obțin astfel de obiecte.

Componente implicate direct în procesul de printare

Extruderul 

Rolul extruderului, unul dintre elementele de bază în dinamica printării 3D efective, este acela de a ejecta materialul utilizat, în formă lichidă sau semilichidă, pentru construirea în straturi a modelului 3D programat.  

 

În cazul anumitor imprimante 3D, extruderul utilizat servește doar la depunerea unui agent cu rol adeziv. Acesta are un rol bine definit în solidificarea anumitor materiale care pot avea o textură inițială sub formă de pulbere. 

 

Cold end și hot end 

Capătul rece (eng. cold end) este localizat în partea superioară a extruderului fără a fi supus acțiunii temperaturilor de lucru ridicate. Este un element la nivelul căruia se află motorul și angrenajul imprimantei 3D care împing filamentul utilizat către hot end.

 

Capătul fierbinte (eng. hot end) al dispozitivului, cunoscut și ca „blocul de încălzire”, este componenta care lichefiază filamentul solid utilizat în proces, pe măsură ce acesta este extrudat în straturi pe suprafața patului de printare.  

 

Duza

Face parte din structura unui hot end, fiind partea vizibilă a acestui element de încălzire. Se poate schimba (în funcție de diametrul dorit în printare, pentru obținerea anumitor detalii), fiind o componentă determinată pentru caracterul adaptabil al unei imprimante 3D.

 

Patul de printare

Este suprafața de lucru efectivă pe care se formează modelul conceput în programul software de modelare grafică. Majoritatea imprimantelor 3D conțin în prezent paturi de printare încălzite care permit imprimarea unor filamente cu o textură mai dură (ex: ABS sau PET(G)). Acestea previn deformarea în timpul procesului, în urma răcirii materialului. Paturile de printare neîncălzite limitează gama de materii prime utilizate (PLA, TPU).

Componente care susțin dinamica elementelor

Motorul imprimantei 3D 

Rol în deplasarea extruderului între anumite coordonate, pentru o mișcare de precizie a acestuia, la momentul ejectării filamentului. 

 

Cureaua 

Componentă responsabilă pentru mișcările extruderului pe axele X și Y. Are un impact semnificativ asupra preciziei cu care se lucrează, precum și asupra vitezei de printare. 

 

Tija filetată (leadscrew)

Componentă responsabilă pentru mișcările extruderului pe axa Z. 

 

Endstop-ul 

Senzor al imprimantei 3D cu rol de opritor ce semnalează capătul uneia dintre cele trei axe carteziene, atunci când extruderul a ajuns în acel punct. 

 

Placa de control

O componentă-cheie a imprimantei 3D care asigură trimiterea comenzilor presetate în meniul sistemului către elementele implicate în direcția și mișcarea extruderului, precum și în ajustarea temperaturii de lucru. 

 

Unitatea de alimentare (PSU)

Asigură necesarul de energie de care imprimanta 3D are nevoie pentru a putea încălzi și topi la parametri optimi filamentul procesat. În cazul unor materiale care necesită valori termice ridicate în procesul de lucru, sunt necesare surse de alimentare mai puternice. Cele cu o putere scăzută determină o limitare a listei de materiale cu care se poate lucra (ex: PLA). 

Alte componente ale unei imprimante 3D

Cadrul întregului ansamblu 

Această componentă are mai mult decât un rol estetic. Contribuie într-un mod semnificativ la stabilitate, prin fixarea sistemului pe suprafața de lucru și absorbirea vibrațiilor care ar putea afecta acuratețea printării. 

 

Display-ul de comandă 

Cele mai noi modele de imprimantă 3D dispun de panouri LCD cu touchscreen pentru un control simplificat asupra comenzilor pe care le poți realiza, înainte de printare. 

 

Cuva de rășină

Componentă a unei imprimante 3D care utilizează această materie primă în modelare, cu rol în depozitarea sa. 

 

Sursele de lumină

Pentru modelarea 3D de tip SLA sau DLP ce utilizează fie un sistem de oglinzi pentru o sculptare punctuală, fie un proiector de lumină, pentru sculptarea întregului strat. În cazul printării 3D MSLA, sursa de lumină este controlată de panoul LCD și nu necesită oglinzi. 

 

Pentru că știi acum care sunt componentele esențiale care alcătuiesc un astfel de device, îți va fi mult mai ușor să înțelegi procesul prin care se poate printa 3D. În funcție de complexitatea proiectului, componentele unei astfel de imprimante asigură stabilitate, precizie de lucru, adaptare la setările pe care le-ai realizat, precum și o viteză de printare optimă.

blank