SUA
Actualitate

Cât de importantă devine România pentru SUA prin noua strategie a Mării Negre. Expert: „Vor fi investiții americane majore”

România a devenit mai importantă pentru SUA odată cu adoptarea, de către Congresul SUA, a strategiei pentru Marea Neagră. Expertul în relații internaționale George Vișan explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, care e vulnerabilitatea României și ce soluții ar exista.

Strategia de securitate a SUA pentru Marea Neagră avantajează România și prevede ca direcţii de acţiune domenii strategice precum apărarea, economia și rezilienţă democratică. Există totuși, la o jumătate de an după ce Congresul SUA a adoptat o lege mai largă ce curprinde și strategia pentru această regiune, numeroase detalii de pus la punct.

Cercetător la Institutului Diplomatic Român și membru al titratei Jamestown Foundation, din SUA, George Vișan vorbește despre importanța acestui act, dar și despre o anumită vulnerabilitate în sudul flancului estic al NATO.

Unde e vulnerabil flancul estic al NATO

„Avem în momentul de față, prin intermediul Congresului SUA, un document cu valoare politică și juiridică care susține prezența americană în această regiune și care practic ajută la implementarea politicii americane în regiune. Nu mai e o chestiune doar de contingență, e pur și simplu parte a politicii externe americane”, spune Vișan.

În opinia lui, mare parte din această strategie i se datorează diplomației române, care a reușit să explice la Washington importanța Mării Negre și de ce e nevoie de o asemenea strategie din partea SUA. Cu toate acestea, mai există detalii importante, dar și o problemă esențială de rezolvat pe flancul estic al NATO. Astfel, dacă în partea de nord a flancului, Marea Baltică a devenit o mare NATO, iar trupele americane prezente aici sunt mai numeroase, lucrurile stau puțin diferit în sudul flancului, acolo unde se află România.

SUA

„În momentul de față există o diferențiere oarecum nefirească față de cele două capete ale flancului estic. În zona Mării Baltice avem ceea ce se cheamă enhanced forward presence (prezență avansată îmbunătățită) față de zona Mării Negre, unde avem o prezență mai redusă. Practic, în Marea Baltică, din punct de vedere strategic mișcările Federației Ruse sunt constrânse în acest moment în ciuda unor desfășurări de forțe destul de importante din partea Kremlinului. Nu și în Marea Neagră”, explică el.

Cu totul altfel stau lucrurile în Marea Neagră, unde Rusia și Turcia își împart influența.

„În Marea Neagră, situația e însă una de război, pentru că războiul ruso-ucrainean se poartă în acestă zonă. Într-adevăr, SUA și aliații europeni și-au mărit prezența în România și avem desfășurarea de forțe americane suplimentare, avem un important grup de luptă condus de Franța și perspectiva dezvoltării acestuia până la nivel de brigadă. Dar trebuie să existe o schimbare de tratament asupra a ceea ce privește flancul estic, pentru că există riscul dezvoltării aici a unui plex solar al alianței”, subliniază Vișan.

În plus, în zona Mării Negre există și o altă problemă, cea dunăreană. „În cazul României, avem nu numai regiunea Mării Negre, avem și Dunărea care e acolo foarte importantă în ecuația sprijinirii Ucrainei. Personal nu cred că România sau o altă țară va fi atacată de Rusia, însă atâta timp cât avem un război în proximitatea graniței trebuie să luăm în considerare cele mai proaste scenarii. Dunărea face parte din arealul Marea Neagră. Marea Neagră nu poate fi considerată fără Dunăre, care e al doilea fluviu ca lungime și importanță strategică în Europa după Rin. Practic, prin Dunăre o serie de state din centrul și estul Europei au acces la Marea Neagră. Și de aceea e nevoie de o prezență ridicată în zonă a Alianței și de o veghe constantă a trupelor NATO”, punctează expertul.

Ce domenii de investiții vizează americanii

Există însă și nenumărate vești bune, iar adoptarea legii în SUA reprezintă un motiv de optimism pentru România. George Vișan crede că în următoarea perioadă vom avea o prezență sporită a trupelor americane în regiune, dar și mai mult de atât.

„În viitorul apropiat am putea asista la o mai mare prezență militară americană. Pe de altă parte, Black Sea Security Act se referă nu numai la o prezență militară. Securitatea are și aspecte economice și sociale. Acel act deschide posibilitatea cooperării în domeniul energetic, de exemplu, prin SMR-uri și prin investițiile de la centrala nucleară Cernavodă. O parte din investițiile de la Cernavodă vor fi asigurate de SUA. Și vor fi investiții în energie verde. De asemenea, vor fi investiții americane și în industria de apărare. Există un anumit interes din partea părții americane pentru tot ceea ce înseamnă producție de muniție și producție de armament. În momentul de față ar fi o oportunitate economică pe zone extrem de sensibil energetic și militar și poate și în alte domenii, IT software și hardware”, încheie George Vișan.

Citește și  Iohannis discută cu presa, după ce a discutat cu partidele

*Pozițiile exprimate de George Vișan nu angajează în niciun fel Ministerul Afacerilor Externe.

blank