George Copos
Featured, Sport

George Copos a trasmis un mesaj după ce Rapid a reuşit promovarea în Liga 1

George Copos (68 de ani) a fost omul datorită căruia Rapidul a renăscut în fotbalul românesc. Este cel care l-a readus în România Mircea Lucescu, prezent şi luni la Buftea, l-a convins şi pe Anghel Iordănescu să semneze cu Giuleştiul.

Tot George Copos i-a lansat ca antrenori pe Mircea Rednic şi pe Răzvan Lucescu, iar echipa a luat două titluri de campioană.

Suporterii l-au alungat de la echipă prin celebra colivă cu care s-au dus la tribunal, moment care l-a rănit pe Copos şi l-a făcut să nu se mai gândească vreodată la revenirea în fotbal.

„Rapid a devenit o forţă datorită domnului Copos, care iubeşte Rapidul, şi îmi pare rău că dânsul nu mai este la Rapid”, a spus şi Răzvan Lucescu, luni seară, la Buftea.

Mesajul lui George Copos după ce Rapid a promovat în Liga 1
Chiar şi aşa, George Copos a rămas cu sufletul alături de Rapid şi chiar dacă puţină lume ştie, continuă să ajute clubul cu unele sponsorizări.

Întrebat de jurnaliști Copos nu a vrut să declare prea multe despre promovarea Rapidului, dar se simţea în vocea sa că era foarte bucuros. „Mă bucur enorm, enorm că Rapid a promovat. Nu vreau să spun nimic. Doar că le doresc viaţă lungă în Liga 1. Şi trofee”, a spus omul de afaceri.

Mihai Iosif: „George Copos e în continuare alături de Rapid
Antrenorul care a reuşit promovarea cu Rapid în Liga 1, Mihai Iosif, a dezvăluit că fostul patron al echipei a urat succes echipei.

”Domnul Copos este lângă Rapid, ieri am vorbit cu dânsul, ne-a urat succes. Nu a fost la meci, dar este implicat enorm, emoțional. Altceva, nu știu dacă s-ar putea întoarce”, a declarat Mihai Iosif, la emisiune tv.


blank