Victor Ponta,Liderul Pro România, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că va candida la alegerile prezidenţiale, dar nu în 2019 şi că şi-ar dori, ca împreună cu mulţi dintre cei care i-au fost alături când era premier, să continue la Guvern ceea ce nu a făcut în 2015.

„O să candidez la prezidenţiale, dar nu în 2019, să fie foarte clar. Cred că în 2014 m-am grăbit şi am greşit şi cred că trebuie să învăţ din ce am greşit. Şi mai cred un lucru. Multă lume zice: «Bine, mă, eu am înţeles că nu candidezi la Preşedinţie, dar ce vrei?» Mi-aş dori ca împreună cu mulţi din oamenii care mi-au fost alături în Guvern, Daniel (Constantin – n.r.) e unul dintre ei, la un moment dat, după alegeri, să putem să continuăm la guvern ceea ce nu am făcut în 2015”, a declarat Victor Ponta, conform News.ro.

Citeste si...  Vor, nu vor, Ponta şi Băsescu se vor întâlni faţă în faţă în această seară!

El spune că în 2019 în turul al doilea la prezidenţiale vor fi Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea, iar actualul preşedinte va obţine un nou mandat.