Opoziția din Parlament vrea să obţină revocarea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor pe baza unor decizii ale CCR.

PNL vrea să obţină revocarea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, invocând faptul că liderul PSD a încălcat Constituţia.

Altă variantă ar fi modificarea regulamentului Camerei Deputaţilor. Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a detaliat la RFI planul Opoziţiei.

Raluca Turcan spune că PNL va insista cu revocarea lui Liviu Dragnea: „O să prezentăm un plan în care dacă cei din PSD mai au vreo preţuire faţă de România, faţă de angajamentele electorale şi dacă mai vor oarecum să poată să întâlnească electoratul cu fruntea sus la următoarele alegeri, ar putea să marşeze, astfel încât să ajungem la o restabilire a normalităţii în politică. Şi mă refer aici la revocarea lui Liviu Dragnea, pe care PNL o va pune pe agenda parlamentară cu insistenţă, până când, sper eu, vom reuşi să formăm o majoritate în Camera Deputaţilor, care să conducă la înlăturarea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a lui Liviu Dragnea”.

Citeste si...  MONICA MACOVEI a decis să îşi facă PARTID: Am văzut cine suntem şi câţi suntem

Cum s-a putea produce revocarea lui Liviu Dragnea? Deputata PNL precizează că „există două variante. Una este aceea de modificare a regulamentului, prin care preşedintele Camerei Deputaţilor să poată fi revocat şi de către alte grupuri decât cel care l-a propulsat în funcţia de preşedinte. Evident că această variantă este una mai dificilă, pentru că trebuie să treacă prin comisiile de specialitate controlate majoritar de către PSD, trebuie să ajungă pe ordinea de plen şi ulterior să fie votată. Există însă posibilitatea revocării din funcţia de preşedinte a lui Liviu Dragnea de către plenul Camerei Deputaţilor, dacă plenul Camerei Deputaţilor ia act de încălcările constituţionale pe care le-a săvârşit în mod repetat Liviu Dragnea. Şi aici există două decizii ale CCR, prin care CCR spune explicit că oricare dintre membrii Biroului Permanent de conducere al uneia dintre Camere poate fi revocat, dacă încalcă Constituţia”.