Coreea de Nord a discutat despre noi măsuri vizând să întărească “descurajarea sa nucleară în cursul unei reuniuni prezidate de liderul său, Kim Jong Un,

″În cursul reuniunii au fost prezentate noi măsuri vizând întărirea nucleară descurajării militare a ţării”, a transmis, duminică, agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA, scrie AFP.

“Măsuri cruciale” au fost decise cu prilejul reuniunii Comisie militare centrale sub preşedinţia lui Kim Jong Un, a menţionat KCNA, fără să precizeze când a avut loc această reuniune.

Agenţia de presă nu a oferit detalii despre natura măsurilor decise privind descurajarea nucleară.

Ea a indicat că discuţiile s-au referit, de asemenea, la “trecerea în stare de alertă a forţelor armate strategice”, în cadrul “creşterii şi dezvoltării forţelor armate ale ţării”.

Citeste si...  Coreea de Nord susține că SUA se pregatesc de război

Au fost adoptate măsuri pentru “creşterea şi dezvoltarea considerabilă a puterii de foc a pieselor de artilerie ale Armatei populare coreene”, potrivit agenţiei oficiale, citate de Agerpres.

Dacă reuniunea avut loc zilele acestea, ar fi pentru prima apariţie publică a lui Kim Jong Un de aproape trei săptămâni, a notat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap.

Numeroase zvonuri privind starea de sănătate a liderului cord-coreean au circulat în străinătate după absenţa remarcată de la ceremoniile organizate la 15 aprilie când se sărbătoreşte evenimentul cel mai important din calendarul politic nord-coreean, ziua de naştere a fondatorului Republicii Populare Democrate Coreene Kim Ir Sen.