Premierul Viorica Dăncilă are cele mai mari şanse să devină preşedintele PSD, altfel social-democaţii riscă să piardă guvernarea. Principalul rival va fi Ecaterina Andronescu, hotărâtă în proporţie de 90% să candideze, susţin surse din conducerea partidului pentru „Adevărul“. Alte variante: Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu. Tabără Paul Stănescu – Gabriela Firea nu va avea candidat.

Viorica Dăncilă pleacă favorită la Congresul PSD datorită funcţiei de premier. Potrivit unor surse social-democrate, Dăncilă le-a transmis liderilor PSD din teritoriu că, în cazul în care nu va fi aleasă preşedinte plin, ia în calcul să demisioneze de la Palatul Victoria. Astfel, social-democraţii ar fi în situaţia de a pierde guvernarea, un scenariu sumbru, în condiţiile în care partidul ţine cu dinţii de Putere, în ciuda rezultatului catastrofal de la alegerile europaralmentare. „Practic, noi nu o votăm nepărat pe Dăncilă, ci votăm în primul rând rămânerea la guvernare până după alegerile prezidenţiale, când vom trage o nouă linie“, susţine unul dintre liderii PSD pentru „Adevărul“. Docamdată, Viorica Dăncilă nu are contracandidat, însă Ecaterina Andronescu, ministrul Eduaţiei, ia serios în calcul posibilitatea de a candida la şefia partidului, susţin sursele citate. Spre deosebire de Viorica Dăncilă, ministrul Ecaterina Andronescu, cu peste 20 de ani vechime în PSD, este extrem de apreciată de baza partidului. De altfel, la Congresul din martie 2018, Ecaterina Andronescu s-a încumetat să candideze chiar împotriva Vioricăi Dăncilă pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD, cu toate că Dăncilă era susţinută de Liviu Dragnea, cel care controla autoritar partidul la acea vreme. Dragnea nu a lăsat-o atunci pe Ecaterina Andronescu nici măcar să vorbească în faţa delegaţilor, însă „Abramburica“ tot a strâns peste 500 de voturi, deşi a părăsit sala înainte de vot, în semn de protest. Surprins de popularitatea Ecaterinei Andronescu, Liviu Dragnea i-a oferit ulterior funcţia de ministru al Educaţiei, pentru a nu crea o tabără concurentă în partid. Ecaterina Andronescu râvneşte şi la funcţia de candidat al PSD la alegerile prezidenţiale, competiţie care va fi tranşată într-un alt Congres PSD, programat pentru luna iulie. Categoria „şi alţii” Senatorul Şerban Nicolae, unul dintre cei mai îndârjiţi luptători împotriva Justiţiei, ar putea candida şi el pentru funcţia de preşedinte al PSD, în contextul în care a anunţat deja că va intra în cursa internă pentru a deveni prezidenţiabil. Şerban Nicolae ar putea strânge voturi de la adversarii Vioricăi Dăncilă, grupaţi în jurulul taberei Paul Stănescu- Gabriela Firea- Marcel Ciolacu, care nu va avea candidat la Congres. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, are programată o operaţie şi nu va fi deloc prezentă la alegeri, în timp ce Marcel Ciolacu nu vrea să intre în competiţie cu Dăncilă, fiind mulţumit cu funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Şerban Nicolae ar mai putea primi susţinerea delegaţilor din Dolj, filială condusă de cuplul Lia Olguţa Vasilescu – Claudiu Manda. Deşi are influenţă în partid, Olguţa Vasilescu va privi aceste alegeri de pe margine, însă ar putea candida la şefia partidului după scrutinul prezidneţial, în cazul în care PSD bifează un nou eşec electoral. Pe lista posibililor candidaţi s-a strecurat şi deputatul Liviu Pleşoianu, cel care vrea să continue lupta începută de Liviu Dragnea împotriva „statului paralel“. Marele său susţinător e Codrin Ştefănescu, fost locotenent al lui Dragnea, trecut pe linie moartă de Dăncilă.

Citeste si...  PSD pregătește insolvența pentru TVR