Noul iPhone e mai aproape ca niciodată. Dacă anul precedent ne-a învățat ceva e că prețul se va duce doar în sus. Astfel, cu aproape o lună înainte de lansare, acestea sunt detaliile.

Noul iPhone va fi livrat între cel mai nou telefon Samsung – Galaxy Note 9 – și cel mai nou telefon Huawei – Mate 20 Pro. Totodată, va fi un an important pentru Apple. După ce iPhone X a fost un telefon aniversar, care se voia cât de cât revoluționar, anul acesta va fi vorba de dispozitive de „stabilizare” din super ciclul de actualizare. Astfel, nu ar trebui să te aștepți la nimic radical schimbat.

Când se lansează noul iPhone? Încă de la iPhone 5, Apple a anunțat noile telefoane în septembrie. De atunci s-a ținut de program. În ultimii doi ani, lansarea unor noi telefoane a fost în prima jumătate a lunii, de regulă cu două până la patru zile înainte de weekend.

De ce contează primul weekend pentru iPhone? În 2016, iPhone 7 a fost prezentat pe 8 septembrie, adică marțea. În 2017, iPhone X a fost introdus pe 12 septembrie, joia. Astfel, au fost câteva zile în care oamenii s-au obișnuit cu ideea noului telefon și s-au pregătit pentru precomenzi. Primul weekend e, de regulă, cel mai bun pentru vânzări în precomenzi.

Apple s-a lăudat constant cu ce-a reușit să vândă în primul weekend și e intervalul de trei zile (e inclusă și ziua de vineri) în care e văzută „la cald” reacția publicului. O diferență a fost cu iPhone X, care a fost disponibil abia din noiembrie.

O dată posibilă pentru când se lansează noul iPhone: fie vom avea eveniment pentru iPhone pe 11 sau 13 septembrie, fie pe 18 sau 20 septembrie. În prima săptămână din lună va fi IFA 2018 și e de așteptat ca Apple să nu anunțe nimic atunci, pentru că atenția ar fi împărțită. Apoi, în octombrie va fi Huawei cu noul Mate.

Ce versiuni de iPhone vor fi anunțate în 2018

Cele mai multe zvonuri de până acum sunt despre trei telefoane. Unul va fi o versiune „ieftină”, cu ecran LCD de 6,1 inci și o singură cameră foto. Cea de-a doua va fi o versiune actualizată de iPhone X. Ultima, și cea mai scumpă, va fi una mare, adică iPhone X Plus. Ecranul de 6,5 inci va fi OLED și ar avea trei camere foto (una pentru realitate augmentată).

Ca hardware, cele trei sunt așteptate să aibă același procesor și aproximativ aceleași funcționalități. Diferența va fi la numărul camerelor foto și la cantitatea de memorie RAM. Astfel iPhone X Plus ar putea avea 4 GB de memorie RAM.

Ecranul OLED e un alt factor diferențiator și iPhone X din 2018 a fost primul care să facă trecerea la așa ceva. Avantajele, pe scurt, sunt următoarele: culori mai bune, tonuri mai bune de negru, unghiuri de vizualizare mai bune și consum mai eficient de energie. Totuși, costă mai mult, de unde și așteptarea că un telefon cu LCD (ca iPhone 8) se va vinde mai bine.

Citeste si...  Moarte suspectă în Vaslui. Tată şi fiu, găsiţi morţi în casă. Poliţiştii au deschis o anchetă

Totuși, Apple are o marjă de profit mai mare la telefoanele scumpe, așa cum a demonstrat-o în 2017. Chiar dacă, aproape trimestrial, apar informații despre cum iPhone X se vinde prost, tot generează mai mulți bani.

De ce ar putea fi un iPhone cu trei camere

Pas cu pas, aproape cu un an sau doi întârziere, Apple a adoptat tendințe de hardware și design din zona Android. Astfel, a trecut la două camere, la ecrane OLED și la scanner de amprentă. Mai mult, din 2017 a arătat că investește și în realitatea augmentată (AR).

Deocamdată, face AR cu niște camere banale. Avantajul real pentru un al treilea senzor ar fi dacă ar măsura adâncimea, cam cum făcea Google pe Project Tango (materializat în Lenovo Phab 2 Pro). Astfel, imaginile 3D de pe ecran pot fi mai bine plasate în spațiu.

Mai există și ipoteza că senzorii principali vor fi de 12 megapixeli, ca până acum, dar un al treilea ar da un zoom optic de 5x. E ceea ce-a făcut Huawei pe P20 Pro. E puțin probabil ca Apple să vrea să ofere mai mult zoom, fără o aplicare practică, de unde și probabilitatea mai mare de-a fi un senzor de măsurare a adâncimii (cum folosește deja în camera de pe față pentru Face ID).

De ce e nevoie de un iPhone mai mare, ba chiar imens

Până la iPhone 5, în 2012, Apple a „tras” de timp cu ecranul, menținându-l la 3,5 inci. Apoi a trecut la 4 inci, 4,7 inci și 5,5 inci. iPhone X are un ecran de 5,8 inci, dar cu un raport de aspect 19,5:9, adică e mai lung pe verticală decât alte modele.

Astfel, dacă în 2018 avem un iPhone X Plus cu ecran de 6,5 inci și raport de aspect 19,5:9, va fi imens. Va fi cel mai mare telefon Apple și, lejer, unul dintre cele mai mari de pe piață (Samsung Galaxy Note 9 are 6,4 inci cu un raport 18,5:9). De ce ar face Apple pasul acesta?

În primul rând, iPhone X Plus ar putea fi despre productivitate, mai ales că a apărut informația conform căreia ar suporta Apple Pencil. Practic, Apple „face” un Samsung Galaxy Note.

Apoi, ecranul mai mare transmite și mesajul implicit că telefonul e mai puternic, mai util, mai eficient. Bateria e mai mare, ecranul e mai mare, fapt care duce la o distribuție diferită a aplicațiilor în landscape (vezi acest lucru la versiunile actuale de Plus). Astfel, Apple ar putea încerca să vândă un telefon cu 1.200 de dolari, cel puțin, dacă îl face mai mare și mai util.

Ce altceva va mai oferi noul iPhone? Ei bine, Face ID ar putea funcționa și la verticală. Face ID va fi pe toate dispozitivele și am putea vedea aplicații cross platform între macOS și iOS. Cipurile din iPhone sunt deja foarte puternice, cum s-a văzut pe iPad Pro. În fapt, 2018 e un an important, deoarece nu mai e doar un telefon, ca până acum, ci trebuie să ofere un pic mai mult.