Buzau: 300 de morti inca mai figureaza pe listele electorale

Peste 300 de persoane decedate, dar si persoane cu cartile de identitate expirate au mai fost descoperite, miercuri, pe listele electorale din judetul Buzau. Subprefectul judetului Buzau, Vasile Alecu, a declarat ca toate administratiile locale au facut raportari privind situatia din listele electorale permanente, dupa verificarea ceruta de Guvern. Vasile Alecu a mai tinut sa precizeze ca 325 de persoane aflate inca pe listele electorale de la referendum sunt decedate.

„Până astăzi, la nivel de judeţ avem 1.333 de cazuri de persoane care şi-au pierdut dreptul de a vota după datele raportate de comisiile locale. Dintre acestea, 325 se referă la prima poziţie din memorandum şi anume persoane decedate care încă mai sunt trecute în listele electorale. Din cele 1.333 de cazuri, astăzi am aflat că există 505 cazuri care se referă la acte de identitate expirate. Avem până acum cazuri de acest fel în localităţile Vintilă Vodă, Puieşti, Berca, Smeeni şi chiar Buzău, dar şi în alte localităţi. Oricum, suntem într-o fază preliminară de strângere a datelor, la final vom vedea exact care este situaţia şi vom putea spune precis cum stau lucrurile”, a declarat subprefectul de Buzău, Vasile Alecu.

expresspress.ro

Daca ti-a placut articolul, urmareste-ne pe pagina de Facebook!

Citeste si...  Fosta doamnă Silvester Stallone, în ipostaze derizorii. Brigitte Nielson zace beată prin parcuri