Alocaţie europeană sunt o formă de prestaţii familiale. Acestea suplinesc asigurarea securităţii sociale pentru salariaţii şi membrii familiilor acestora. Iată cine poate solicita acesta alocaţii europene şi în ce condiţii.

Alocaţie europeană pentru copii. Veniturile se aplică persoanelor care au reşedinţa într-un stat membru al Uniunii Europene şi desfăşoară o activitate salarială sau independentă într-unul dintre aceste state.

Alocaţie europeană pentru copii

Veniturile le vor primi copiii ai căror părinţi lucrează legal pe teritoriul Uniunii Europene. Astfel, părinţii care au dreptul de a primi această alocaţie ca urmare a activităţii desfăşurate în afara României, pe teritoriul Uniunii Europene, pot beneficia de alocaţie pentru copiii lor, în cuantumul stabilit de legislaţia ţării în care lucrează, indiferent dacă aceştia au sau nu copiii împreună cu ei.

Persoanele care vor să intre în posesia “alocaţiei europene” trebuie să apeleze la serviciile instituţiei competente cu plata prestaţiilor familiale din România (AJPS) şi din statul în care lucrătorul migrant îşi desfăşoară activitatea. Aceste instituţii sunt organizate diferit de la un stat la altul. În Italia va trebui să mergeţi la Institutului Naţional de Protecţie Socială (INPS). În Romania, instituţia responsabilă cu plata prestaţiilor familiale este Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, care la nivel local este reprezentată de Agenţiile Judeţene pentru Prestaţii Sociale.

Procesul începe odată cu depunerea formularului E411 completat în partea A la instituţiile abilitate cu plata prestatiilor familiale din România sau din ţara în care lucrătorul migrant îşi desfăşoară activitatea. Plata “alocaţiei europene” va fi efectuata dupa completarea integrala a formularului E411 si depunerea acestuia la institutia responsabila din statul UE competent cu plata “alocatiei”.

Perioada de timp scursa intre data depunerii formularului E411 la institutia responsabila cu plata “alocatiei europene” si plata propriu-zisa a alocatiei depinde de factori precum: corectitudinea datelor completate in formular (nume, adrese, coduri numerice personale etc.) si perioada necesara obtinerii de informatii de la alte institutii abilitate, scrie europa.eu.

Pentru obtinerea „alocatiei europene” trebuie sa va adresati institutiei competente cu plata prestatiilor familiale din Romania (AJPS) si/sau din statul in care lucratorul migrant isi desfasoara activitatea. Aceste institutii se numesc diferit de la un stat la altul (de exemplu, in Italia acestea se numesc institute de securitatea sociala). In Romania, institutia responsabila cu plata prestatiilor familiale este Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale care la nivel local este reprezentata de Agentiile Judetene pentru Prestatii Sociale. Astfel, formularul va fi depus la AJPS-ul de care copiii lucratorului migrant apartin ca domiciliu.


Citeste si...
Proiect pentru creșterea alocațiilor copiilor săraci