Spania
Actualitate

Spania are probleme în a găsi chelneri pentru sectorul hotelier

După doi ani marcați de pandemie, Spania se pregătește pentru prima sa vară fără restricții. Cu toate acestea, mult aşteptata redresare a sectorului turismului și ospitalității trebuie să facă față ultimului obstacol care se traduce prin dificultatea de a găsi ospătari, scrie Euronews. citată de Rador.

„Proiecțiile – spune Juan José Blardony, președintele asociației Hostelería Madrid – spun că turismul va crește și că avem nevoie de mai mult personal. Însă când mergem pe piețele muncii și căutăm noi angajați, se întâmplă să nu găsim profesioniști calificați pentru a lucra în bucătărie, sau a servi la mese”.

Sectorul hotelier ar avea nevoie de alţi 50.000 de lucrători în 2022 pentru a face față cererii în creștere, dar deficitul de forță de muncă afectează toate sectoarele economiei.

„Lipsa candidaților pentru anumite locuri de muncă – spune jurnalistul Jaime Velazquez – este o tendință comună în Europa și în lumea industrializată. În acelaşi timp, Spania are și una dintre cele mai mari rate ale șomajului din Uniunea Europeană: trei milioane de spanioli nu au un loc de muncă și cu toate acestea continuă să nu se prezinte la interviuri”.

Marile demisii

După pandemie, milioane de muncitori din Statele Unite au renunțat la locul de muncă, un fenomen cunoscut sub numele de „marile demisii”: în practică, oamenii caută locuri de muncă mai semnificative și mai bine plătite.

„Flexibilitatea și beneficiile colaterale pe care le oferă munca – spune Juanvi Martínez, director executiv Mercer Consulting – joacă un rol foarte important atunci când vine vorba de luarea deciziilor.

Este vorba despre a înțelege dacă munca pe care o desfăşor se poate integra în stilul meu de viață, și nu invers”.

Pisica care își mușcă propria coadă

În Spania, 165.000 de lucrători din sectorul hotelier și restaurante beneficiază de indemnizații de șomaj: fapt care sugerează că nu consideră că actualele oferte de locuri de muncă ar fi suficient de interesante, sau că pur și simplu sunt dispuși să-şi schimbe sectorul de activitate.

În Spania, în locul „marilor demisii” – reiterează Martinez – ar trebui să vorbim de „o mare rotaţie”, deoarece vedem că lucrătorii își schimbă voluntar activitatea în căutarea unor condiții de muncă diferite”.

În următorii câțiva ani, economia spaniolă va crea 700.000 de noi locuri de muncă, care vor rămâne însă vacante.

blank