românii din Franța
Actualitate

Românii din Franța se mobilizează la sediul Ambasadei, în sprijinul Ucrainei

Ambasada României la Paris a organizat o întâlnire cu românii din Franța, pentru a sprijini și mobiliza eforturile de strângere de fonduri și ajutoare umanitare pentru Ucraina.  

Refugiații ucraineni  mulțumiri din tot sufletul pentru românii din Franța pentru mobilizarea fantastică şi pentru generozitatea lor. Îi mulțumesc şi doamnei ambasador Simona-Mirela Miculescu pentru că a fost alături de noi la această întâlnire de bunătate și solidaritate.”, a transmis Ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu.

„Numeroși reprezentanți ai asociațiilor, cultelor românești și formațiunilor politice își exprimaseră deja disponibilitatea în acest sens. Alți cetățeni români și francezi au răspuns, cu promptitudine, apelului Ambasadei. Toți au împărtășit nevoia de a veni în sprijinul celor aflați în situații extrem de dificile în aceste zile, ca urmare a invaziei ruse asupra Ucrainei, o agresiune ilegală, neprovocată și nejustificată.

Discuțiile cu participanții la întâlnire au facilitat identificarea unor soluții concrete pentru ca inițiativele din Franța să poată ajunge la cetățenii ucraineni din România, existând o adevărată sinergie între cei prezenți. În acest sens, au agreat crearea unui grup pentru o coordonare în timp real și pentru organizarea cât mai eficientă a resurselor. Asociații franceze renumite, precum ”Secours Populaire”, au participat la reuniunea de la ambasada României, oferindu-și sprijinul pentru ajutorarea refugiaților din România. Cei prezenți au detaliat proiectele și acțiunile pe care le desfășoară deja sau le au în vedere pentru zilele următoare, de la colectare de produse sau medicamente în diverse puncte din Franța, la organizarea transportului cu ajutorul unor companii locale, și până la sprijin administrativ, juridic, logistic sau tehnologic.

A participat, de asemenea, delegatul permanent al României la UNESCO, ambasadoarea Simona Miculescu, care a prezentat câteva din demersurile UNESCO privind criza din Ucraina și agresiunea ilegală a Rusiei. Ambasada a fost în legătură în acest demers și cu ambasada Ucrainei la Paris, astfel încât acțiunile de susținere din partea comunității românești din Franța să fie cât mai utile, precum și cu alte instituții și organizații din România și Franța implicate în aceste eforturi.”, transmite Ministerul Afacerilor Externe din România.
românii din Franța
Sursa imaginii:
Facebook/Luca Niculescu

„Extraordinară mobilizare pentru Ucraina a românilor din Franța. De la începutul războiului, inițiativele de sprijin nu contenesc. Mai multe transporturi au fost efectuate deja pentru regiunile din România în care au ajuns refugiați ucrainieni. Au fost organizate puncte de colectare pentru produse de primă necesitate în magazine româneşti din regiunea pariziană şi alte transporturi spre România vor urma în perioada următoare. La ambasadă am primit în ultimele zile zeci de apeluri de la români şi de la francezi care pur şi simplu voiau să ajute.

I-am invitat la ambasadă pe reprezentanții mai multor asociații, ai cultelor, ai formațiunilor politice pentru o discuție despre cum putem coordona această mobilizare exepțională. Unii dintre ei tocmai se întorceau din România, din zonele unde ajunseseră refugiați şi ne-au povestit cu emoție puternică despre dramele individuale pe care le văzuseră.

I-am felicitat pentru acțiunile lor, i-am asigurat de sprijinul autoritaților române şi am prezentat posibilitățile de sinergie dintre acțiunile guvernamentale şi cele ale societății civile. Am vorbit despre platforma „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”, accesibilă pe site-ul Guvernului României. Și alături de noi au fost si asociații franceze renumite, precum ”Secours populaire”.

În cursul zilei de ieri am avut o lunga discuție telefonică şi cu ambasadorul Ucrainei la Paris, care ne-a dat informații extrem de prețioase despre nevoile celor din Ucraina şi despre cum poate ajunge sprijinul direct la ei. Vom ține legatura în acest sens cu colegii de la ambasada Ucrainei.

Iar primul rezultat al întâlnirii noastre este că am creat un grup pentru a ne coordona în timp real, a organiza cât mai eficient resursele şi a asigura dialogul dintre autorități şi reprezentanții societății civile.
Le mulțumesc românilor din Franța pentru mobilizarea fantastică şi pentru generozitatea lor. Îi mulțumesc şi doamnei ambasador Simona-Mirela Miculescu pentru că a fost alături de noi la această întâlnire de bunătate și solidaritate.”, a transmis, miercuri, pe Facebook, Ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu.

blank