Continut Sponsorizat, IT&C

Produse refurbished sau second-hand? – Dovada că putem avea calitate la costuri minime

Tehnologia aduce în fiecare zi evoluții spectaculoase, care ne fac viața mai ușoară, fie că ne referim la laptopuri și telefoane, fie la sisteme de supraveghere și nu numai. Tehnologia a ajuns parte din rutina zilnică și ce-i drept, nu ne mai putem imagina o zi fără telefon sau alte dispozitive. Un laptop de calitate te ajută să îți îndeplinești sarcinile de la serviciu, chiar și când lucrezi în altă parte decât la birou. Un telefon poate găzdui zeci de aplicații care îți ușurează sarcinile zilnice, iar un televizor performant îți asigură propriul cinematograf la tine acasă.

Specialiștii recomandă să investim în calitate, atunci când dorim un dispozitiv nou. Dar cum ne descurcăm dacă, spre exemplu, avem nevoie urgentă de un laptop nou pentru job, iar bugetul nu ne permite o achiziție nou-nouță? Deși multe persoane optează pentru produsele second-hand, acestea vin la pachet cu numeroase dezavantaje și ne putem trezi că am rămas fără telefon chiar când aveam cea mai mare nevoie. Ce soluție mai avem la îndemână? Un împrumut pe care să îl achităm lună de lună sau putem să apelăm la produsele refurbished. Atunci când un articol electronic se strică iremediabil, sau devine prea ‘’învechit’’ pentru cerințele actuale sau nevoile personale ale utilizatorului, acesta se vede nevoit să investească într-un produs nou. Există sceptici atunci când vine vorba de produsele recondiționate sau la mâna a doua. Unii nu înțeleg diferența dintre un laptop recondiționat și unul second-hand, pe când alte persoane consideră că se vor defecta în scurt timp și astfel riscă să cheltuie banii pe produse de calitate îndoielnică.

Refurbished versus second-hand. Unde merită să investim banii?

Ambele variante au un avantaj comun: prețul. Costurile pot fi de două ori mai mici decât prețul unui produs nou. Desigur, pot fi testate în showroom înainte de achiziționare. Care sunt principalele diferențe între cele două categorii de produse?

Produsele refurbished sunt cele returnate de către clienți, fie producătorului, fie magazinului de distribuție, din motive diverse. După returnare, produsele au trecut teste de verificare și eventuale reparații înainte de a fi puse din nou pe raft. Articolele refurbished sunt curățate de urmele de utilizare, fiecare componentă este atent verificată și apoi sunt testate pentru a fi funcționale complet, în conformitate cu originalul.

Aceasta e prima diferență dintre un produs la mâna a doua și unul refurbished: ultimele au fost testate și reparate pentru a funcționa impecabil.

Calculatoarele refurbished pot fi de fapt nou-nouțe. Compania s-ar fi putut răzgândi și a decis că pur și simplu nu o mai avantajează. Alteori, persoanele decid să returneze articolele din cauza ambalării deficitare a acestora.

Electronicele second-hand, precum și cele refurbished sunt însoțite de o garanție, care poate fi de minimum un an. De asemenea, pot include livrarea gratuită și garanție de retur în termen de câteva zile de la cumpărare.

Sau, o altă situație ar fi cea în care o școală decide să achiziționeze camere de supraveghere noi și decide să trimită produsele vechi înapoi la producător, care le testează, le înlocuiește anumite piese și le repune spre vânzare.

Electronicele second-hand sunt produse repuse la vânzare după o perioadă de timp în care au fost utilizate. De cele mai multe ori funcționează satisfăcător, dar pot prezenta anumite defecțiuni minore sau imperfecțiuni.

În categoria de electronice și electrocasnice refurbished pot fi găsite orice fel de articole, de la accesorii supraveghere video și până la grătare electronice, blendere, aparate de gătit sau cuptoare cu microunde.

Echipamentele electronice recondiționate sau second-hand sunt soluții la care apelează firmele care doresc să reducă din costuri sau care preferă sisteme mai vechi, dar cu o capacitate optimă de rulare a anumitor aplicații.

blank