Dan Voiculescu este la numai un pas de sentinţa în procesul de corupţie privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. Şedinţa de judecată, care ar putea fi ultima în acest controversat dosar, a fost reluată în această dimineaţă.
UPDATE ora 14.00: Cererea de recuzare a completului, inadmisibilă; avocaţii susţin pledoariile finale.
UPDATE: Avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghiță Mateuț, a depus marți o nouă cerere de recuzare a judecătorilor care se ocupă de dosarul ICA, Camelia Bogdan și Mihai Alexandru Mihalcea, pe motiv că aceștia sunt lipsiți de obiectivitate. NOUA CERERE A FOST RESPINSĂ.
Președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat, marți, înainte de începerea procesului de la Curtea de Apel București în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), că întotdeauna este bine să speri într-o achitare, dar că lupta este grea atunci când te afli într-o bătălie cu șeful statului.
Avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, a cerut, la termenul luni al dosarului privatizării ICA, să fie audiaţi şi şeful statului, Traian Băsescu, primar general la vremea faptelor incriminate, şi foştii miniştri ai Agriculturii Ilie Sârbu şi Dacian Cioloş. Curtea de Apel Bucureşti a respins aceste cereri de audiere înaintate de avocatul Mateuţ, potrivit mediafax.ro.
Procurorul a cerut, luni seară, pedepse mai mari pentru toţi inculpaţii şi aplicarea legii mai favorabile în acest caz, şi anume a noului Cod penal. În cazul lui Dan Voiculescu pedeapsa maximă prevăzută de noua lege penală este de 10 ani de închisoare.
Judecătorii Tribunalului Bucureşti i-au condamnat la Dan Voiculescu la 5 ani de închisoare, iar pe Sorin Pantiş şi Gheorghe Mencinicopschi la câte 6 ani de detenţie. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care va avea ultimul cuvânt de spus.
Fostul ministru Sorin Pantiş, judecat alături de Dan Voiculescu în dosarul privatizării ICA, a declarat, înaintea termenului de luni al procesului, că Dacian Cioloş a dat curs, fără avizele necesare, cererii DNA de constituire a Ministerului Agriculturii ca parte civilă, ceea ce a fost „un abuz”.
„Ministrul Dacian Cioloş, fără a avea nicio viză juridică legată de legalitatea constituirii ca parte, nici de un aviz economic care să stabilească că prejudiciul este corect sau nu, Dacian Cioboş a dat curs cererii procuraturii, s-a constituit parte cu acel prejudiciu, pur şi simplu şi-a pus o semnătură fără să aibă în spate avizele necesare. Eu am fost ministru şi ştiu cum lucrează un minister şi cum trebuie să lucreze un ministru. În consecinţă, acela este un abuz”, a spus Pantiş, la intrarea în sediul Curţii de Apel Bucureşti, unde se judecă luni un nou termen al procesului.
În opinia lui Sorin Pantiş, dacă un minister se constituie parte civilă prin semnătura unui ministru şi constată un prejudiciu, acel prejudiciu trebuie să fie cuantificat şi „trebuie prins pe partea cu creditori în contabilitatea ministerului”. „Nu s-a făcut niciun fel de demers pentru a stabili acurateţea unei erori, pentru a stabili corectitudinea unor evaluări. Sunt greşeli uriaşe pe care Dacian Cioloş le-a făcut şi a deturnat acest proces pentru că un om, specialist DNA, cu voie sau fără voie, face nişte greşeli. Cealaltă instituţie a statului (Ministerul Agriculturii în speţă – n.r.) trebuie să constate ilegalitatea şi greşelile fundamentale”, a adăugat Pantiş, potrivit mediafax.ro.
La intrarea în sediul instanţei, Dan Voiculescu a spus că va face declaraţii despre proces după finalizarea termenului de luni.
Dan Voiculescu declara, în 31 iulie, că „unii se grăbesc” ca el să fie condamnat până în decembrie în dosarul ICA, motivul fiind, în opinia lui, acela că „în noiembrie pleacă Băsescu şi nu vrea să plece” până nu îl vede condamnat.
Declaraţia a fost făcută după ce, la ieşirea de la DNA, unde fondatorul PC le-a cerut procurorilor să-i ridice controlul judiciar într-un alt dosar, în care este suspectat că a şantajat mai mulţi oameni de afaceri, Voiculescu a fost întrebat despre termenul de luni al dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).
Astfel, Dan Voiculescu a precizat că la viitorul termen nu ar urma să fie făcută pledoaria finală. „Nu mi s-a cerut pledoarie finală pentru luni (4 august – n.r.). Eu înţeleg foarte bine că unii se grăbesc că trebuie neapărat condamnat Voiculescu până în decembrie. M-am tot gândit la motiv, motivul e legat de faptul că în noiembrie pleacă Băsescu şi nu vrea să plece până nu mă vede condamnat”, a spus el.