O femeie
Actualitate

O femeie a fost sfâșiată de câini pe câmpul de lângă Lacul Morii din București

Poliţiştii Capitalei efectuează cercetări în cazul unei femei care a fost muşcată de mai mulţi câini, miercuri dimineaţă, lângă digul de pe Lacul Morii. O femeie a fost transportată la spital.

„În jurul orei 09,20, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 20 Poliţie a fost sesizată de către o persoană, prin apel 112, cu privire la faptul că a observat pe câmpul de lângă digul Lacul Morii o femeie care a fost atacată de mai mulţi câini. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul secţiei, precum şi un echipaj de prim ajutor”, informează un Poliția Capitalei.

O femeie a fost transportată la spital, având mai multe plăgi cauzate de muşcături. A fost anunţată Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor.

Sunt desfăşurate activităţi de cercetare a condiţiilor în care s-a produs evenimentul, precizează Poliţia Capitalei.

„Primăria Sectorului 6 nu are competenţe pe zona animalelor fără stăpân. Serviciul de ecarisaj se află la ASPA, autoritate aflată în subordinea PMB. Chiar şi aşa, de-a lungul timpului, Poliţia Locala Sector 6 a sesizat ASPA ori de câte ori a întâlnit pe raza sectorului câini fără stăpân”, a precizat ulterior Primăria Sectorului 6.

blank