ministru
Actualitate

Ministru moldovean, intrat în colimatorul lui Putin după ce a prezis sfârșitul liderului rus

Propaganda Kremlinului s-a arătat deranjată de declarațiile fostului ministru Apărării a Moldovei vizează la soarta lui Gaddafi pentru Putin, actualul lider al Partidului Unității Naționale, Anatol Șalaru.

Mai exact, sursele mass-media din Rusia, dar și jurnaliștii de buzunar ai lui Putin, s-au arătat nemulțumiți de faptul că Șalaru a scris că președintele Federației Ruse ar urma să repete soarta fostului lider al Libiei, Muammar al-Gaddafi, omorât în anul 2011 în urma unei revoluții.

„S-a împlinit visul lui Putin, tehnica militară rusească a ajuns la Kiev. Mai umilit ca acum Putin va fi doar când va repeta soarta lui Gaddafi. Slava apărătorilor lumii civilizate! Moarte cotropitorilor!”, a scris Șalaru pe pagina sa de Facebook.
Propagandistul favorit al Kremlinului, Vladimir Soloviov, a venit la scurt timp cu un comentariu, „amintind” că Anatol Șalaru „a luptat cu monumentele eroilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei”, arată deschide.md.

„Fostul ministru al Apărării al R. Moldovei vizează la «soarta lui Gaddafi pentru Putin». Anatol Șalaru a luptat deschis cu monumentele eroilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei care au căzut în luptele pentru țara lui”, a scris acesta.
Și Sputnik, unul din principalele posturi media de dezinformare afiliate Kremlinului, a venit cu o reacție la cele scrise de Anatol Șalaru. Publicația, la fel, menționează despre „vandalizarea monumentelor”, precizând că instituțiile abilitate din R.Moldova nu a luat nicio măsură în privința acestor acțiuni.

De menționat că Anatol Șalaru întreprinde în aceste zile o vizită în Ucraina, în cadrul căreia urmează să aibă mai multe întrevederi cu oficiali ucraineni.

blank