Ludovic Orban
Actualitate

Ludovic Orban, după condamnarea Elenei Udrea: Nu-mi pot stăpâni un sentiment de satisfacţie când se face dreptate

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, afirmă, referindu-se la condamnarea Elenei Udrea, că nu-şi poate stăpâni „un sentiment de satisfacţie” atunci când vede că „se face dreptate”.

Ludovic Orban mai transmite un aviz „amatorilor de azi” că cei care le „scutură scamele” este posibil ca mâine să arunce cu pietre în ei.

„Nu mă bucur de răul nimănui. Dar nu îmi pot stăpâni un sentiment de satisfacţie atunci când văd că se face dreptate. Chiar dacă ea se face foarte târziu. Din 2005 a apărut pe scenă o primadonă politică, fără vreun alt merit decât acela că este favorita preşedintelui proaspăt ales al României. A tăiat şi a spânzurat, abuzând de adevărul ştiut de aproape toţi, dar nemărturisit de aproape nimeni că are acces direct la cabinetul 1 şi că poate popi pe cine pofteşte ea. Elena Udrea a fost probabil cel mai influent personaj al regimului Băsescu. Folosind frecvent numele lui a fost implicată în numeroase inginerii financiare, cu sau fără ştiinţa lui. A făcut tot ce a fost posibil ca să scape de pedeapsă. A fugit chiar în Costa Rica pentru a scăpa de închisoare. S-a răţoit la statul paralel, pozând în victimă. A uzat de toate subterfugiile posibile. Dar, până la urmă, justiţia a decis. Că este vinovată şi că trebuie să efectueze o pedeapsă privativă de libertate de 6 ani”, a scris Orban, joi, pe Facebook.

El a transmis şi un mesaj „amatorilor de azi” să rămână oameni oricât de sus cred că au ajuns.

„Oare ce mai zic astăzi toţi cei care o ridicau în slăvi şi îi făceau temenele când era distribuitor principal de favoruri prezidenţiale? O să îi ducă vreunul sau vreuna portocale la zdup? Mă îndoiesc. Aviz şi amatorilor de astăzi. Cei care vă scutură scamele astăzi este foarte posibil ca mâine să arunce cu pietre după voi sau, în cel mai bun caz, să nu vă mai salute pe stradă. Rămâneţi oameni oricât de sus credeţi că aţi ajuns!”, a adăugat Ludovic Orban.

Un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins joi, ca nefondate, contestaţiile în anulare depuse de Elena Udrea şi ceilalţi inculpaţi din dosarul ‘Gala Bute’, fostul ministru al Turismului urmând să execute condamnarea de 6 ani de închisoare.

Decizia instanţei a fost luată cu majoritate de voturi şi este definitivă, astfel încât Elena Udrea va merge la închisoare.

A existat şi o opinie separată în complet, în sensul admiterii contestaţiilor depuse de inculpaţi şi DNA.

La închisoare vor ajunge şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, care are de executat o condamnare de cinci ani, şi Tudor Breazu (administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea), care a primit 3 ani cu executare.

blank