Cod portocaliu
Actualitate

Este cod portocaliu de vreme rea în aproape jumătate de țară. Care sunt cele mai afectate zone

Este cod portocaliu de vreme rea în aproape jumătate de țară. Meteorologii au emis avertismente de ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată în toată țara până sâmbătă.

În Gorj, unde a fost cod roșu de ploi torențiale, două râuri s-au umflat și amenință localnicii. Ministrul mediului a convocat o ședință de urgență pentru a analiza această situație.

Cod portocaliu de ploi torențiale în jumătate de țară. De asemenea, probleme au fost și Râmnicu Vâlcea, și pe Valea Oltului. În Gorj, autoritățile au intervenit pe râurile Gilort și Sohodol, care s-au umflat și amenințau localitățile din zonă. Angajații de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj au format diguri de apărare din saci de nisip.

„Am convocat de urgență Comitetul pentru situații de urgență, am activat grupurile operative. Râul Gilort a rupt malul stâng în zona satului Pociovaliștea din localitatea Novaci. Există pericol destul de mare în continuare că acesta se inunde zona respectivă. În zonă sunt 3 case izolate. Persoanele din casele respective sunt pregătite pentru a fi evacuate”, a transmis Marcel Iacobescu, prefect Gorj, potrivit antena3.ro.

În Bihor, mai mulți oameni au fost evacuați de urgență, după ce viitura a măturat totul în cale.

Pe Valea Oltului, în Călimănești, drumul național a fost inundat, după ce instalațiile de canalizare nu au mai făcut față. În Râmnicu Vâlcea, un bloc de locuințe a fost inundat în timpul unei furtuni. Hidroizolația clădirii fusese distrusă de vânt luna trecută în unele zone ale țării, temperaturile au scăzut și cu 10 grade.

Primul weekend de toamnă vine cu ploi abundente și temperaturi sub normalul perioadei

Vremea va fi mai rece decât în mod normal la începutul lunii septembrie în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi mai mult noros în jumãtatea de est a teritoriului şi va prezenta înnorãri temporare în rest.

Vor fi averse în regiunile sud-estice, estice, local în centru, în zonele montane şi submontane şi pe arii restrânse în rest.

„În vestul, estul și sud-estul țării vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp. Local în sud-estul Munteniei și în Dobrogea, mai ales seara şi noaptea, aversele vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.

În Oltenia, Transilvania, local în Maramureș, Muntenia și Dobrogea vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40…60 l/mp și izolat în Oltenia peste 70…80 l/mp. În sud-est, aversele vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii”, au precizat meteorologii, potrivit meteoromania.ro.

Prognoza meteo, 3 septembrie, în București

În Capitală cerul va avea înnorări și mai ales spre seară și noaptea vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat iar merucurul din termometre nu va depăși 17 grade Celsius pe parcursul zilei de sâmbătă, 3 august 2022, potrivit prognozei meteorologilor.

blank