Cu cei ce traiau din asta era altceva, aveau un dar si desigur vrand-nevrand trebuiau sa scrie pentru a isi asigura cele necesare traiului, sa isi plateasca o chirie, un suc, un peste. O pestoaica poate… Ranji. Ar fi avut si el chef de o pestoaica, o serpoaica poate… Ei! Capul limpede si mintea la mine! isi comanda. Dar care va fi concluzia acelei zile? Inca nu avea de unde sa o stie pentru un moment nu avea la ce sa se gandeasca ii era foame si ganditul pe stomacul gol nu ducea la niciun rezultat. Din cate putea sa isi dea seama se cam apropia ora la care masa de pranz ii era adusa, asa ca isi ocupa degetele mainii drepte cu un pix, mana stanga sprijinita in cot si-o propti pe frunte si adoptand o mina ganditoare, astepta sosirea mesei.
Era casuta de tara perfecta pentru o familie, strajuita la intrare de doi stejari batrani, care umbreau aleea ce serpuia prin gradinita plina de flori care se oprea inaintea verandei. Iedera ce crestea in voie napadise toata fatada, oferind racoare si o priveliste incantatoare pe timpul verii. Nu era nimeni sa se bucure de toata acea priveliste si incantare in afara lor. Nicio voce de copil nu deranja aceasta liniste de tara, niciun copil nu se bucura de livada incarcata de rod aflata in spate, iar toata aceasta liniste ce staruia in jur lasa impresia unei case parasite. Nicio miscare nu se zarea in curte sau in interior, singurul semn ca acea casa este locuita venea odata cu sosirea serii, cand lumina se aprindea in cateva dintre camere.
ecinii nu stiau nici ei prea multe despre locatari, uneori o femeie iesea din curte si mergea in oras, de unde se intorcea cu provizii. Respectuasa si amabila, evita totusi sa intre in vorba cu oricine, raspunsurile ei adresate celor care o opreau pentru a o intreba diverse lucruri, desi amabila, iti dadea de inteles ca nu-i face placere discutia pe care o poarta, asa ca din politete te retrageai si o urmareai cu privirea cum se indeparteaza cu pasu-i ferm catre casa sa……. Erau totusi rare si aceste momente in care aveai ocazia sa intri in discutie cu ea, asa ca lumea clevetea pe seama ei vrute si nevrute. In acea casa impreuna cu ea mai locuia un barbat care era vazut din cand in cand in gradinita din fata, iar oamenii credeau ca este bolnav datorita palorii fetei sale si al pasului nesigur.
Uneori mergea sprijinit intr-un baston pana la banca pe care se aseza, intorcandu-si fata la soare, si statea asa nemiscat un oarecare timp pana cand femeia venea dupa el si sprijinindu-l, intrau amandoi in casa. O femeie tanara, in putere, ce are grija de barbatul ei bolnav, spuneau oamenii. Nimeni nu il cunostea, nimeni nu il vazuse vreodata in drum, nimeni nu stia ce hram poarta niciodata nu isi facuse aparitia la crasma din sat pentru a bea ceva si pentru a sta de vorba cu oamenii.