În actuala Lege antifumat, promulgată deja de Președinte și deci aplicabilă din martie, faţă de vechiul act normativ, este prevăzută posibilitatea de a sesiza poliţia, inclusiv poliţia locală în cazul în care se fumează în spaţiile în care acest lucru este interzis. Apoi, pe lângă amenzile de la 100 de lei la 500 de lei pentru persoane fizice şi de la 5.000 de lei până la 15.000 de lei pentru persoanele juridice, se pot aplica sancţiuni complementare care pot merge până la suspendare a activităţii unităţii unde nu se respecta legea.
„Va trebui să veghem cu toţii la respectarea legii pentru că vorbim de dreptul la sănătate. Nu este o lege împotriva cuiva, ci este o lege pentru protejarea sănatăţii tuturor. Este o lege pentru protejarea nefumătorilor, a celor care nu pot sa aleagă, care au locuri de muncă unde se fumează şi sunt nevoiţi să fumeze pasiv, şi pentru protejarea copiilor”, a mai spus Aurelia Cristea.
Aceasta a mai spus şi că 150 de organizaţii de tineret doresc să se implice voluntar în implementarea acestei legi.