Actualitate

Cum arată stadiul lucrărilor la Centura București Sud

În 2021, a fost inaugurat cel mai mare sens giratoriu suspendat de pe Centura București Sud, Pasajul Domnești. În decembrie 2022, au început lucrările de lărgire la patru benzi a semiinelului sudic de pe Drumul Național de Centură București (DNCB), între Autostrada A1 București – Pitești și DN 5 (Jilava).

În trecut, Ionel Scrioșteanu a declarat că noul sens giratoriu, Pasajul de la Domnești, nu va soluționa complet problemele de trafic de pe Centura Capitalei:

Pasajul de la Domnești nu va rezolva definitiv problemele de Centura Capitalei, eforturile trebuie să continue cu celelalte lucrări, cu legătura cu Bucureștiul și aici CNAIR-ul a avizat proiectul tehnic a încă aproape un kilometru din Prelungirea Ghencea, deci ne-am asumat suplimentar încă un kilometru din acest bulevard către București.
Lucrările pe Centură dintre Autostrada A1 București – Pitești și Pasajul Domnești vor începe în luna decembrie. Suntem în curs pentru autorizarea lucrărilor pentru dublarea la 4 benzi.
 

Secretarul de Stat al Ministerului Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, citat de Economedia, a declarat că proiectul de lărgire la patru benzi a semiinelului sudic de pe DNCB prevede și modernizarea unei parcări pentru camioane din zonă. În prezent, lucrările sunt în plină desfășurare, iar videoclipul de ansamblu a fost filmat cu drona de Ionuț Ivașca și postat pe canalul său de YouTube. În filmare se poate observa că lucrările sunt avansate și că pe porțiunea de lărgire a celor două benzi s-au turnat deja câteva straturi necesare pentru a ajunge la rezultatul final al șoselei. De asemenea, videoclipul arată și parcarea pentru camioane de la km 54+765, care va fi modernizată pentru a asigura accesul din toate direcțiile către intersecția giratorie proiectată pe Centura București Sud.

În plus, trotuarele și iluminatul public sunt aproape finalizate pe o porțiune mare din zona în care Centura București Sud a fost lărgită, potrivit surselor. Proiectul de modernizare a Centurii Sud din București în zona intersecției cu Autostrada A1 București-Pitești face parte dintr-un proiect de aproximativ 600 de milioane de lei pentru lărgirea la patru benzi a întregii distanțe de 22 km dintre A1 și Glina (A2).

Citește și  Cocoş se umflă în pene. Le cere judecătorilor de la Înalta Curte să îl elibereze

Planul include, de asemenea, construcția de noi pasaje la intersecțiile principale, cum ar fi intersecția Centura București-DN5 (în care pasajul peste DN5 va fi, de asemenea, reabilitat), pasajul subteran pe CB km 44+725-DC18 (Măgurele), intersecția Centura București-DC20 (Vârteju) și Cazarma Măgurele km 46+040, și intersecția Centura București-DN6 (Alexandria).

blank