Actualitate

Confuzie și dezordine în legislaţia fiscală a României

Modificările fiscale din ultima vreme sunt cel puțin ciudate si stârnesc nemulțumiri în rândul oamenilor. Deși au fost semnalate de societate, ele rămân în continuare fără o rezolvare şi sunt tratate cu jumătăţi de răspunsuri de către autorităţi.
Teodorovici
Cea mai controversată măsură fiscală luată în ultima vreme este impozitarea bacşişului. Autorităţile au considerat că pot rezolva problema evidenţierii fiscale a bacşişului prin emiterea unui bon separat. Însă problema a apărut în cazul livrărilor la domiciliu.

Ministrul Finanţelor a venit cu soluţia că persoanele care livrează pizza la domiciliu sau la birou pot primi un bacşiş, dar numai dacă este lăsat la firma unde acestea lucrează, cumpărătorul având obligaţia să se deplaseze în acel loc pentru a le fi eliberat bonul fiscal. Însă ea a fost contestată de societate din cauza imposibilităţii aplicării.

Contribuții gigant la Sănătate

„Aţi avut venituri de 9 lei, vă rugăm sa plătiţi la stat 468 de lei”. Mii de români au primit aceasta decizie din partea Fiscului, iar juriştii spun că este perfect legală, dar legea este stramba.

Astfel, in ultimele saptamani, zeci de mii de contribuabili se confrunta cu aceasta situatie. Aceasta dupa ce au primit de la ANAF decizii de impunere prin care sunt somaţi la plata contributiei de asigurări sociale de sănătate pentru o serie de venituri realizate în anul 2012. Problema e că au aparut o serie de cazuri aberante, precum plata unor sume de 468 lei reprezentând CASS pentru venituri de doar câteva zeci de lei realizate din dividende, dobânzi sau premii şi jocuri de noroc, scrie Hotnews.

Totul porneşte de la unele prevederi legislative potrivit cărora contribuţia nu este raportată la venitul în sine, ci la o bază minimă de impozitare. 

Potrivit economica.net, preşedintele ANAF, Gelu Diaconu, a dispus suspendarea emiterii şi comunicării deciziilor privind regularizarea contribuţiilor de asigurari sociale de sănătate pentru anul 2012 până la clarificarea unor norme legale. Şeful Fiscului a precizat că ANAF este instituția care aplică prevederile legale, neavând drept de inițiativă legislativă.

 

blank