Boris Johnson
Actualitate

Boris Johnson, propus la șefia NATO. Ucrainenii îl susțin

Boris Johnson este susținut de unii conservatori pentru a fi următorul secretar general al NATO. Actualul premier britanic este prezentat ca un posibil candidat pentru a ocupa locul lui Jens Stoltenberg, care va pleca în septembrie anul viitor.

Ben Wallace, Ministrul Apărării, Theresa May și David Cameron, ambii foști premieri, au fost vehiculați pentru această funcție.

SUA nu ar agrea lideri din Uniunea Europeană, din cauza sugestiilor repetate despre o nouă armată a UE.

Lui Boris Johnson, care va demisiona din funcția de premier pe 6 septembrie, i se atribuie succesul construirii coaliției internaționale împotriva lui Vladimir Putin, potrivit The Telegraph.

Următorul șef al NATO urma să fie numit în septembrie, dar procesul a fost amânat cu un an din cauza războiului din Ucraina. Ultimul politician din Marea Britanie care a devenit secretar general al NATO a fost George Robertson, în 1999.

La începutul acestui an, preşedintele Klaus Iohannis a fost menţionat de DPA printre posibilii candidaţi la funcţia de secretar general al NATO.

blank