O rezoluție privind aderarea României și Bulgariei la Schengen va fi supusă la votul în Parlamentul European în sesiunea 17-20 octombrie. Așadar, votul decisiv legat de aderarea celor două țări a fost programat marți, 18 octombrie.
O rezoluție privind aderarea României și Bulgariei la Schengen va fi supusă la votul în Parlamentul European în sesiunea 17-20 octombrie. Așadar, votul decisiv legat de aderarea celor două țări a fost programat marți, 18 octombrie.
O informare venită de la Parlamentul European arată că eurodeputații vor evalua marți, 18 octombrie, normele privind controalele temporare la frontieră în Spațiul Schengen. De asemenea, tot ei vor adopta o rezoluție referitoare la aderarea României și Bulgariei. Totuși, înainte ca propunerea să fie supusă votului, Consiliul Europei și Comisia Europeană vor interveni pentru a stabili aspecte legate de controale la frontierele interne în Spațiul Schengen. Acestea vor fi discutate în urma unei hotărâri a Curții de Justiție a UE.
Curtea a decis, în aprilie 2022, că este nevoie de o perioadă de până la șase luni pentru efectuarea controalelor la frontieră din cauza unor amenințări grave. Această perioadă poate fi prelungită numai dacă apare o nouă amenințare, cu excepția cazului în care există circumstanțe excepționale care pun în pericol funcționarea generală a Spațiului Schengen. În acest context, este așteptat ca eurodeputații să solicite țărilor membre să respecte normele actuale de liberă circulație în Spațiul Schengen. Acest lucru reprezintă pentru mulți una dintre principalele realizări ale UE.
Când va fi votată aderarea României la Spațiul Schengen
Plenul va vota marți, 18 octombrie, o rezoluție referitoare la aderarea Bulgariei și României la Schengen. De asemenea, majoritatea eurodeputaților au îndemnat statele membre să recunoască faptul că Bulgaria și România îndeplinesc criteriile Schengen și că ar trebui admise în spațiul de liberă circulație cât mai curând posibil.
În plus, atât dezbaterea, cât și votul vor fi transmise live pe site-ul Parlamentului European. Este important de precizat că rezoluția adoptată de Parlamentul European nu are efect legislativ, iar guvernele statelor UE ar urma să voteze în decembrie, la Consiliul JAI, dacă România și Bulgaria vor fi primite în spațiul Schengen.
În aceeași sesiune, Parlamentul European va dezbate și consecințele sociale, migrația și solidaritatea culturală în prisma războiului din Ucraina, planul Comisiei pentru a proteja mai bine infrastructura critică a UE, bugetul Uniunii pentru 2023, perspectivele Consiliului European precum și schimbările climatice, notează Ziare.com.