dezastru la pompă
Actualitate

Dezastru la pompă pentru șoferii români. Cât vor plăti pentru benzină și motorină

Situație economică și geo-politică a acestui moment a generat în România un adevărat dezastru la pompă pentru șoferii români. Încă din luna maarti prețurile la carburanți au crescut vertiginos. Astăzi românii își pun, inevitabil, întrebarea cât vor plăti pentru benzină și motorină. Conform analiștilor economici vom ajunge să plătim sume extrem de mari, fie pentru litrul de benzină, fie pentru cel de motorină. Pe de altă parte, actuala guvernare pare a fi în imposibilitatea de a gestiona această criză, iar maăsurile luate nu rezolvă mai nimic. Totuși, PSD a cerut măsuri de plafonare a prețurilor la carburanți.

Criza ruso-ucraineană a creat un dezastru la pompă pentru șoferii români. Astăzi, cotațiile futures ale țițeiului au crescut cu peste 2%. Prețul zilei a ajuns la 112 dolari pe baril, recuperând unele pierderi de săptămâna trecută. Recuperarea vine în condițiile în care îngrijorările persistente legate de oferta restrânsă de petrol au depășit temerile că o înăsprire monetară agresivă ar putea duce la o recesiune globală și la încetinirea cererii.

Prețurile petrolului au fost susținute de restrângerea ofertei, stimulată de războiul din Ucraina și de eșecul OPEC de a crește producția. De asemenea, investitorii rămân prudenți în ceea ce privește noi perturbări ale exporturilor de petrol rusesc. În tot acest timp ce sancțiunile europene intră în vigoare.

Secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, a declarat că SUA poartă discuții cu aliații pentru a restricționa și mai mult veniturile din petrol ale Rusiei. Oficialul dorește plafonarea prețului pe care l-ar obține pentru țițeiul său. Un impuls la nivel mondial de a crește ratele dobânzilor pe fondul inflației în creștere a alimentat noi temeri. Este vorba de o încetinire economică, deși riscul de distrugere a cererii rămâne incert datorită unei redresări robuste.

Cu toate astea, analiștii români anunță un nou dezastru la pompă pentru șoferii români. Analiza curentă spune că românii vor scoate din ce în ce mai mulți bani pentru un litru de beniznă sau de motorină, iar trendul de creștere al prețurilor nu va putea fi oprit.

Cât vor plăti pentru benzină și motorină, conform analiștilor, în perioada următoare

Experții în energie vorbesc de creșteri de până la 12 lei pe litrul de carburanți în România, iar momentul va putea fi speculat și mai puternic de cele patru mari companii de pe piață. Unul din acești experți, Dian Popescu declară că „Marii producători știau că se va ajunge la 10 lei”.

„Prețurile carburanților sunt fixate de către cele 4 mari companii, de când pleacă din depozit. Atunci s-a discutat de un preț de 10 lei, s-au înțeles să fie 10 lei. Marii producători știau că se va ajunge la 10 lei. A ieșit Virgil Popescu și a zis că nu este adevărat, că nu se vor scumpi.

A intervenit și Ciolacu și este adevărat că apoi au vorbii cu marii producători, nu mai măriți prețurile, că ne schimbă știa. Și într-adevăra, s-a blocat atunci, dar le-a dat voie să mărească cu câte 15 bani. Prima săptămână nu s-au scumpit, după care au început, 10 bani, 15 bani, până am ajuns la 10 lei ȘI SE CONTINUĂ. Scumpirea va continua, nu se OPREȘTE AICI”, a afirmat Dian Popescu.

Măsuri de plafonare a prețurilor la carburanți

Recent, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a cerut partenerilor de guvernare măsuri de plafonare a prețurilor la carburanți. După inaintarea propunerii, Ciolacu declara că „Părerea mea este că trebuie făcut asta, dar cu o marjă de profit”.

Invazia Ucrainei a bulversat piețele energetice deja tulburi. Acum motorina a atins un nivel record, crescând cu 36% mai mult decât în ianuarie 2020, înainte de pandemie. Diplomații UE urmăresc să convină o abordare pentru eliminarea treptată a petrolului rusesc în această lună.

Specialiștii spun că există o amenințare cu noi perturbări care ar putea împinge prețurile la motorină și benzină și mai sus. Cu toate astea, mai spun experții, prețurile petrolului au scăzut de fapt de la vârfurile atinse în martie, în primele săptămâni ale războiului.

blank