Ghişe, scos de SPP de la recepţia lui Băsescu
Invitat la recepţia de la Palatul Cotroceni, ţinută cu ocazia Zilei Naţionale a României, senatorul Ioan Ghişe a fost dat afară de la eveniment de către SPP. Ghişe purta pe el, pe sub cămaşă, tricoul de astă vară, de după referendum, pe care scria: „Poporul a decis, Băsescu e demis”. Acesta a fost modul de a protesta al senatorului liberal, ca urmare a faptului că Traian Băsescu s-a întors, deşi 7,4 milioane de oameni au zis să plece, la Cotroceni. Hotărârea a fost, după cum se ştie, a Curţii Constituţionale. Acum, la recepţia în cauză, preşedintele Băsescu tocmai terminase discursul pentru 1 Decembrie, când Ghişe, după cum a declarat chiar el pentru Mediafax, s-a desfăcut la cravată, cu gând să-şi dea cămaşa jos şi să arate tricoul. N-a mai apucat să finalizeze gestul, căci ofiţerii SPP l-au imobilizat de braţe şi l-au scos afară. De fapt, Ghişe nu e la primul gest de acest fel. El recidivează. După ce în vară s-a plimbat pe lângă palatul Cotroceni, pe 17 octombrie a fost la Palatul Parlamentului, unde avea loc Congresul PPE, purtând un tricou alb pe care scria: „7.403.836 romanians dismissed Băsescu” şi „The people are sovereign”. Deşi senatorul liberal susţine cele de mai sus, că n-a apucat nici măcar să-şi dea cravata jos de la gât, Preşedinţia afirmă prin purtătorii de cuvânt, că Ghişe a fost dat afară ca urmare a faptului că a deranjat ordinea şi liniştea publică de la recepţie.