IT&C

38 de ani de la lansarea primei versiuni Windows – cum a evoluat sistemul de operare

Cei mai mulți utilizatori își imaginează ecranul unui computer – desktop sau laptop – în formatul în care rulează sistemul de operare Windows. Acest software dezvoltat de compania Microsoft a devenit extrem de popular la nivel global, asociat în mod automat cu dezvoltarea PC-urilor.

Pe data de 20 noiembrie 2023 se împlinesc 38 de ani de la data de lansare a Windows 1.0, momentul care avea să declanșeze o revoluție digitală greu de anticipat la acea vreme.

Cum a început totul? Pentru că interfețele grafice erau din ce în ce mai apreciate, Microsoft a introdus Windows pe piață în noiembrie 1985. Versiunea inițială, departe de a avea un design considerat acum modern, a reprezentat primul mediu de operare cu interfață grafică creat de celebra firmă de software.

Dacă, până atunci, totul se realiza în MS-DOS, acum utilizatorul putea folosi un mouse pentru a selecta și a da click pe iconițe, în loc să tasteze comenzi în mod convențional. Demn de menționat este că la acel moment, Apple lansase deja primul computer Macintosh.

Computerele, în centrul lumii digitale actuale

Versiunile grafice ale sistemelor de operare au devenit noul standard. Astăzi, nu putem concepe a utiliza un dispozitiv – fix sau mobil – fără o astfel de interfață. Între timp, lucrurile au evoluat în pas cu tehnologia, ajungându-se la grafică de înaltă calitate și la posibilitatea de a personaliza totul extrem de simplu.

Chiar dacă realizăm tot mai multe acțiuni – în plan personal și profesional – de pe smartphone și tabletă, computerul (desktop sau laptop) rămâne un dispozitiv esențial pentru foarte mulți utilizatori, căci permite operațiuni mult mai avansate, prin prisma performanțelor sale, dar și a ecranului de mari dimensiuni.

Dacă pe mobil folosim aplicații, pe computere realizăm cele mai multe activități direct in browser, cu excepția unor jocuri video și a altor programe complexe.

Printre acțiunile posibile în browser, menționăm accesarea mass-media și a rețelelor de social media, realizarea de tranzacții prin internet banking și pe platforme de trading, urmărirea de filme și seriale pe streamimg, petrecerea de timp liber pe website-uri cu diverse jocuri online. Totul este foarte simplu, la îndemână, necesitând doar un dispozitiv configurat și conectat la rețeaua de internet.

Citește și  Meta face noi schimbări pe Facebook şi Messenger. Ce beneficii vor avea utilizatorii

Evoluția spre Windows 11

Pe data de 22 mai 1990 se lansa Windows 3.0, care aducea mai multă viteză, profitând și de avansul hardware. Interesant este că în acest sistem de operare și-a făcut prima dată apariția jocul Solitaire, devenit între timp extrem de popular și inclus în versiunile ulterioare ale Windows. În prezent, Solitaire poate fi accesat în diverse variante pe internet, chiar și pe platforme de jocuri de noroc. Toate sloturile online au o anumită tematică (clasice, inspirate din filme, muzică, povești, istorie, mitologie etc.) iar Solitaire nu putea să-i lase indiferenți pe producătorii de conținut pentru cazino.

Adăugând butonul Start și bara de activități, Windows 95, lansat pe data de 24 august 1995, avea să aducă cele mai importante schimbări ale sistemului de operare. S-a bucurat de un succes epic, mai ales că piața PC-urilor era în plin avânt. A urmat lansarea Windows 98 pe data de 25 iunie 1998, cu noi facilități.

Un alt moment de referință: 25 octombrie 2001, când s-a lansat Windows XP. Cu suport de rețea wireless încorporat, instrumente complexe de internet și pentru multimedia, Windows XP a fost mult timp o alegere modernă pentru utilizatori. Pe 30 ianuarie 2007 s-a lansat Windows Vista, însă multe computere au continuat să folosească Windows XP în anii următori, utilizatorii considerându-l mai departe un sistem de operare ideal.

Se poate spune că Vista nu a fost tocmai un succes, Microsoft preferând să lanseze rapid o altă versiune – Windows 7, pe data de 22 octombrie 2009, cu diverse funcții actualizate, ținând cont de cele mai noi trenduri. Au urmat Windows 8 (26 octombrie 2012) și Windows 10 (29 iulie 2015). Varianta din urmă a marcat și introducerea browserului web Microsoft Edge, înlocuitor pentru Internet Explorer.

Pe data de 5 octombrie 2021 s-a lansat Windows 11, cea mai recentă soluție, expresie a evoluției din acest domeniu. Cea mai nouă actualizare Windows este Windows 11, versiunea 23H2, numită și actualizarea Windows 11 2023.

blank