Vladimir Putin a anunțat ca fiica lui a avut reacții adverse după vaccinul anti-Covid, pe care rușii l-au anunțat drept primul vaccin care are succes împotriva coronavirus.

Vaccinul a fost aprobat de Ministerul Sănătății din Rusia și a fost dezvoltat de Institutul Gamaleya din Moscova.

„Din ce ştiu eu, vaccinul împotriva infectării cu noul coronavirus a fost înregistrat în această dimineaţă, într-o premieră mondială”, a spus Vladimir Putin.

Ce reacții adverse are fiica lui Putin

Vladimir Putin a anunțat că fiica sa are reacții adverse după a doua injecție, dar situția s-a ameliorat repede si acum se simte bine.

“Și asta este totul. După a doua injecție, a doua vaccinare, temperatura a crescut și ea puțin, dar apoi totul a ajuns la normal, se simte bine, iar titlurile (anticorpi pentru coronavirus) sunt mari”, a spus președintele rus.

”Știu că acest vaccin așa cum ați spus, a fost făcut pe baza vectorilor adenovirali, dar avantajul, în opinia mea, este că a fost creat pe baza vectorilor adenovirali umani, și funcționează mai exact, formează un anticorp stabil și o imunitate celulară, știu foarte bine acest lucru, pentru că una dintre fiicele mele a primit un astfel de vaccin. Cred că, în acest sens, a luat parte la experiment “, a mai afirmat Putin la o întâlnire cu membrii guvernului.

Președintele Rusiei nu precizat care dintre cele două fiice ale sale şi-a injectat vaccinul, Maria sau Ekaterina. Presa din Rusia scrie că, cel mai probabil, Maria Vorontsova ar fi cea care a testat vaccinul, pentru că ea a absolvit Medicina și este implicată în construcția unui spital în apropiere de Sankt Petersburg.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a primit cu îngrijorare vestea că Rusia a înregistrat primul vaccin împotriva COVID-19. OMS a declarat că și acest vaccin, la fel ca celelalte, va trebui să parcurgă etapele de precalificare şi evaluare stabilite de această organizaţie, relatează Reuters.

”Suntem în contact cu autorităţile sanitare ruse şi avem discuţii cu privire la posibila precalificare OMS a vaccinului, dar, din nou, precalificarea oricărui vaccin include analiza şi evaluarea riguroasă a datelor obligatorii privind siguranţa şi eficacitatea”, a declarat purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic.

Acum câteva zile Organizația Mondială a Sănătății a spus că sunt şase vaccinuri avansate aflate în procesul testelor clinice. Trei sunt dezvoltate de laboratoare chineze, două aparțin companiilor americane Pfizer şi Moderna şi unul este dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.


Citeste si...
FBI atrage atenția asupra faptului că Rusia foloseste un soft special pentru atacuri cibernetice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.