Violeta Alexandru a declarat marți, într-o emisiune televizată că intenționează să facă o propunere potrivit căreia românii și-ar putea ”cumpăra” vechimea în muncă pentru anii în care nu au avut contract.

”Prima modificare pe care aş intenţiona să o fac este legată de posibilitatea oamenilor de a-şi cumpăra, de a putea recupera din spate perioade pentru care nu au contribuit. Sunt persoane care mi-au semnalat acest lucru mi-au adus în atenție că ar avea disponibilitate constatând că din toată perioada de stagiu minimal de cotizare le lipsesc câțiva ani și ar fi dispuși să îi acopere.

Asta ar fi o potenţială modificare pe care o voi pune în dezbatere publică, voi vedea reacţiile şi apoi voi decide”, a declarat la TVR Violeta Alexandru.

Violeta Alexandru nu știe câți șomeri sunt în România. Cum s-a scuzat ministrul Muncii
Întrebată dacă statul știe câți șomeri are, Violeta Alexandru a răspuns : ”Păi, nu știe pentru că românii nu vin să notifice la AJOFM. Ei ocolesc AJOFM, nu se înregistrează și preferă să-și găsească de muncă pe cont propriu”, a recunoscut ministrul Muncii, motivând lipsa unei cifre exacte a șomerilor.

Violeta Alexandru a subliniat însă că aproximativ 200.000 de români primesc în continuare șomaj tehnic, fiind vorba în principal de lucrători din industria restaurantelor și din zona sportivă.

Minstrul Muncii: „Românii nu vin să notifice”
”Ca să nu ajungem la măsuri de restricții trebuie sa fim responsabili! Dacă va trebui să mai închidem activități vom recupera banii de șomaj tehnic din fonduri europene!”, a declarat Violeta Alexandru.

Peste un milion de români s-au întors în țară, din străinătate, în timpul pandemiei, mulți dintre ei prvenind din industria Horeca și construcții, grav afectate de criza sanitară.

Citeste si...
Ministrul Muncii Violeta Alexandru: De azi, punctul de pensie crește cu 14%, iar alocațiile cu 20%

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.