Preşedintele Pro România, Victor Ponta, exclude orice alianţă cu PMP sau cu ALDE. Ponta a afirmat că, “decât o alianţă cu Traian Băsescu, mai bine cu Viorel şi Vulpiţa”, două personaje ale unei emisiuni tv.

Întrebat dacă ar fi de acord cu o alianţă între Pro România, PMP şi ALDE, Victor Ponta a exclus o astfel de idee.

“Doamne fereşte! Deşi a fost Valentine’s Day, m-am simţit ca la Haloween. Decât o alianţă cu Băsescu, mai bine cu Viorel şi cu Vulpiţa. Nu, niciodată. Eu şi cu Băsescu cred că şi pe lumea cealaltă o să stăm, eu sper în Rai, el în Iad. Nu, nu facem niciun fel de alianţă. Cu ALDE… ALDE sunt la guvernare, nu? Noi suntem în opoziţie. Nu merge. Mi-a propus şi mie domnul Orban să îmi dea nu ştiu ce subprefectul, secretarul de stat de nu ştiu unde şi asta spuneam, jucăm la liga orăşenească să ne dea şi nouă ceva, sau jucăm la liga mare? Dacă tot jucăm, jucăm să îndeplinim nişte obiective importante, nu să obţinem o funcţie pe acolo că nu ne lipsesc nici funcţiile, nici ocupaţia”, a declarat Ponta.

Victor Ponta s-a aflat la Timişoara, sâmbătă, pentru a anunţa în cadrul unei conferinţe de presă că medicul Marius Craina este candidatul Pro România pentru funcţia de primar al oraşului Timişoara.

Citeste si...  Victor Ponta: Uşor-uşor, justiţia rămâne singura putere din România, celelalte se subordonează

“Mă distrează Orban care spune: Voi sunteţi din pixul lui Dragnea, parcă aşa zice. Ştiţi că Ludovic Orban a fost ales deputat cu pixul meu în 2012. Şi domnul Robu a fost ales în absenţă, asta pentru că domnul Ciuhandu, cu care vorbise Crin, nu a mai dorit să candideze. Deci am o oarecare contribuţie la ceea ce s-a întâmplat. Dincolo de calităţile fotbalistice galactice ale domnului Robu, Timişoara este un oraş cu un potenţial mult mai mare decât ceea ce este acum şi cred că un administrator ca Marius Craina poate să ajute ca acest potenţial să se pună în valoare. Cred că domnul Robu nu avea contracandidat până azi. Ştiu că USR are candidat, dar USR-iştii sunt buni la criticat. La făcut nu sunt buni”, a spus Ponta.
Medicul Marius Craina a condus mai bine de trei ani Spitalul Judeţean

Timişoara şi iniţial a fost una din propunerile PSD Timiş pentru a candida la funcţia de primar al Timişoarei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.