Una dintre ele mai mari probleme ale acestui moment, în sistemul de sănătate din România, este lipsa de medicamente. Pe piața din România sunt cele mai puține tratamente din Europa. Vorbim de 4.000, jumătate față de cât au celelalte țări din Europa pentru bolnavii lor. Dar nici acestea nu mai sunt de găsit. Medicii sunt puși în situația de a le schimba pacienților schema de tratament, chiar dacă nu este cea mai bună soluție. Dar este singura. Iată o nouă investigație „Pacient în România”.

„Stai cu teamă, e ca și cum ai sta cu sabia la cap. Luna viitoare mai iau medicamente? (Se mai găsește schema respectivă?) Pentru că de multe ori se întâmplă de multe ori din 3 scheme una să nu existe și atunci trebuie schimbată terapia”, spune un pacient infectat cu HIV.

Ionuț a fost infestat cu virusul HIV la naștere, în maternitate, așa cum s-a întâmplat cu mulți copii înainte de 90. De atunci și până acum au apărut medicamente care le asigură o viață normală acestor pacienți, dar ele lipsesc periodic din România. De multe ori, singură soluție a lui Ionuț e să se urce în avion să se ducă într-o țară care are tratamentul necesar.

„Trebuie să găsim alternative. Nu pot să stau chiar tot timpul la mâna statului, atunci când nu există medicamente în spital. E foarte importantă viața noastră și procurarea lor la timp, pentru a nu avea rezistență la schema respectivă. Încercăm să găsim noi ca pacienți o soluție pentru a nu întrerupe tratamentul”, adaugă pacientul.

Întrebarea este simplă și e aceeași de câte ori criza medicamentelor se acutizează: de ce? De ce nu se găsesc, de ce dispar medicamentele din farmacii?

Statul român le oferă producătorilor cel mai mic preț
Statul român spune că nu are bani și le oferă producătorilor cel mai mic preț. În consecință, producătorii nu mai aduc tratamentele în România, pentru că afacerea e proastă, iar ei nu fac profit.

Dar nu, pentru stat nu e, în final, nicio afacere.

Fără medicamente, starea de sănătate a pacienților se înrăutățește. Oamenii ajung în spital și mai bolnavi, iar costul spitalizării e mai mare decât ar fi fost cel al medicamentelor.

„Deciziile pentru bolnavi luate de cei sănătoși. Dacă te duci și întrebi dacă e de acord să crească prețul la medicamente să spună nu, sunt destul de scumpe – persoană sănătoasă….dacă spui unei persoane bolnave de cancer…dacă crește prețul cu 5 lei nu te mai duci în Bulgaria…o să spună că vreau să îl iau de aici, nu din Bulgaria. Din Bulgaria nu îl compensează nimeni”, spune Rozalina, președintele Asociației de Pacienți.

Cât de serios tratează autoritățile problema lipsei de medicamente? Se așează la o masă, își spun discursurile și pleacă. Așa s-a întâmplat la ultima dezbatere despre lipsa tratamentului pentru pacienții cu HIV.

„M-a bufnit râsul acum când am văzut că puneți întrebări referitor la cei din primul panel. În afară de domnul profesor nu mai este nimeni. Decidenții și-au făcut treaba, au vorbit frumos despre România și ne amintin de 1 Decembrie, ce mândri suntem că suntem români, acum că ce bine tratăm. Întrebarea este: pacientul ce simte?” spune Cristian Roșu, președintele asociației de pacienți.

Citeste si...  Ricardo Grigore, convocat, de urgenţă, la lotul României de fotbal, în Italia

Sistemul de Sănătate din România nu se va face bine curând și din cauza mentalităților
„Din practica mea personală, ca și chirurg cardiac, atât în mediul public, cât și în mediul privat, am fost pus de mai multe ori în situația să operez pacienți infectați și cel mai dificil decât să operez pacienți infectați a fost să distribui pacienți infectați colegilor mei chirurgi, observând o anumită rezistență în a se implica în abordarea acestor cazuri. Nu este suficient ca un chirurg să accepte să opereze un pacient infectat, este necesar ca o instituție să-l accepte pentru că lanțul medical tehnologic este mai lung și cât ar părea de ciudat, există o reticență, o teamă față de acești pacienți”, spune Horațiu Moldovan, secretar de stat Ministerul Sănătății.

„Am avut un pacient cu HIV în Constanța care voia să își facă procedura invazivă pe aortă, nimeni din Constanța, au dreptul medicii să spună că îi depășește. Din păcate la noi nu e problema noastră, ne depășește nu facem noi așa ceva, descurcă-te”, spune Iulian Petre, Asociația de Pacienți.

Pentru a atrage atenția asupra problemelor din Sănătate medicii și pacienții încearcă să devină o voce mai puternică și se unesc în diferite proiecte. Unul dintre ele este Votez pentru Sănătate. S-au alăturat pacienți, medici, asociaţii, experți, companii și organizații medicale.

„Puterea vorbei, mesajelor, comunicării e foarte mare, dacă vrem să se schimbe ceva, dacă nu ne mulțumim, trebuie să ieșim. Chiar și cel mai mic efort contează. Să vorbim deschis despre ceea ce se întâmplă, numai atunci se vor schimba lucrurile”, spune Ioana Mândruță, medic neurolog.

„Ceea ce lipsește și a lipsit în ultimii ani a fost implicarea Ministerului Sănătățîi, prezența lui pe toată perioada dezbaterilor și a dialogului constructiv în găsirea soluțiilor. Noi am apreciat că măcar actualul minister a avut curajul să-l trimită pe domnul secretar de stat. Au fost multe cabinete de ministru care nu au trimis pe nimeni la evenimete și de obicei se întâmplă așa”, spune Iulian Petre, Asociația de Pacienți.

Că este vorba de curaj sau nu , realitatea este că din România lipsesc 15 mii de medici, lipsește aparatură medicală, lipsesc medicamente. În schimb, am avut mulți miniștri: 14 miniștri în ultimii 10 ani.

„Este o lipsă cronică, un proces care s-a agravat de la un an la altul și acum ajungem să găsim rapid soluții pentru un fenomen care a durat ani de zile”, spune Victor Costache, ministrul Sănătății.

Și în cifre, și în cabinete medicale, saloane de spital și săli de operații, sistemul arată la fel: profund nesănătos.

medici romania , spitale romania , medicamente românia