Partidul lui Victor Ponta, Pro România, a decis duminică, în cadrul ședinței Delegației Permanente, să îl propună pe Sorin Cîmpeanu pentru funcția de prim-ministru la negocierile pentru moțiunea de cenzură care va fi depusă săptămâna aceasta de PNL, și la discuțiile cu Președintele Iohannis în cazul în care moțiunea de cenzură va fi adoptată pentru înlocuirea premierului Vioricăi Dăncilă.

Vezi ce nume se vehiculează pentru înlocuirea lui Dăncilă

”Am avut astăzi o analiză în partid asupra alegerilor europene și o dezbatere foarte bună pe temele zilei. Și am zis așa, că votăm dar nu semnăm moțiunea de cenzură, asta înseamnă evident că e nevoie de un guvern mai bun decât actualul, dar nu oricum și nu cu oricine și, dacă va fi să treacă moțiunea prin parlament, avem și numele de premier pe care îl propunem președintelui : Sorin Mihai Cîmpeanu”, a anunțat deputatul Cătălin Nechifor, membru al Pro România. Sorin Cîmpeanu a mai fost prim-ministru, după demisia lui Victor Ponta din fruntea Guvernului, în 2015.negocierile pentru moțiunea de cenzură care va fi depusă săptămâna aceasta de PNL, și la discuțiile cu Președintele Iohannis în cazul în care moțiunea de cenzură va fi adoptată pentru înlocuirea premierului Vioricăi Dăncilă.

Vezi ce nume se vehiculează pentru înlocuirea lui Dăncilă

Delegația Permanentă a Pro România a adoptat și o serie de condiții care vor fi puse la negocierile politice cu celelalte partide:

Vezi ce nume se vehiculează pentru înlocuirea lui Dăncilă

1. Abrogarea OUG 114 cu păstrarea prevederilor pe care mediul de afaceri și autoritățile locale le consideră pozitive.

2. Aplicarea integrală a legii 223/2015 – pensiile militare nu sunt pensii speciale

3. Reformarea Ministerului Afacerilor Interne – schimbarea doamnei ministru Carmen Dan și îmbunătățirea capacității poliției de frontieră în perioada vacanțelor pentru a evita cozile, soluționarea incidentelor de la Valea Uzului, stabilirea responsabilii pentru incidentele din 10 august.

4. Programul Operațional Infrastructură Mare să treacă de la discuții teoretice la semnarea a 5 contracte : cele 3 spitale regionale și cele doua autostrazi ( autostrada Moldovei Iasi – Targu Mures și autostrada Pitesti-Sibiu)

Citeste si...  Victor Ponta anunță mari probleme pentru PSD

5. Implementarea legii privind votul electronic – PRO România a depus o propunere, trebuie discutată împreună cu celelalte propuneri si implementata pana la Alegerile Prezidentiale

6. Alegeri pentru primari și președinții de consilii județene în 2 tururi

7. Renunțarea la forma actuală a Fondului Suveran – România are nevoie de un astfel de fond, dar nu in forma construita de Valcov – Teodorovici .

8. Modificarea rapidă a legii finanțării partidelor politice – sumele primite ca subventie trebuie sa revina la nivelul dinainte de 2018 ( o reducere de aprox 90%)

Alte decizii:

• parlamentarii PRO România vor vota la vedere PENTRU moțiunea de cenzură ( însă nu vom semna textul intocmit de PNL – USR – PMP – UDMR )

• propunerea PRO România pentru funcția de Prim-ministru este Sorin Cîmpeanu (în situația în care moțiunea va trece)

• propunerea PRO România pentru funcția de comisar european este Corina Crețu – doar in acest fel avem certitudinea obtinerii pentru candidatul roman a functiei de vicepresedinte al Comisiei si un portofoliu relevant

• PRO România va semna pactul proeuroepean propus de președintele Klaus Iohannis.

• PRO România își propune să devină al treilea grup parlamentar din Camera Deputaților urmand sa coopteze in perioada urmatoare inca ( cel putin) 4 deputati

• în primul weekend din septembrie PRO România va avea congres și va desemna candidatul la prezidențiale

• ulterior desemnării candidatului la prezidențiale PRO România va face și alegeri județene în filiale.

• PRO România nu va face alianță nici cu PSD, nici cu PNL

• PRO România devine membru al Partidului Democrat European, iar până în data de 17 iunie va decide in cadrul carui Grup Politic va activa in Parlamentul European /