Liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, a declarat luni, pentru AGERPRES, că Uniunea a depus câteva zeci de amendamente la proiectul de buget, care vizează cu precădere priorităţi locale.

„Sunt câteva zeci de amendamente la proiectul de buget care, mai degrabă, se leagă de priorităţile locale, pentru că marea majoritate, ceea ce afecta bugetul general, mecanismele de redistribuire, am încercat să le rezolvăm înainte ca bugetul să ajungă la Parlament, prin discuţii cu partidele de guvernământ. Şi, adevărul este că s-a îmbunătăţit mecanismul semnificativ, cel puţin în ceea ce priveşte consiliile locale, judeţene, administraţiile publice locale, dar şi în ceea ce priveşte medicina de familie, adică au fost făcuţi paşi. Deci rămâne să ne uităm la câteva elemente care privesc puncte locale, inclusiv priorităţile colegiilor electorale de unde vin colegii, vom încerca să le susţinem în comisiile de specialitate şi după aceea în comisia de buget”, a declarat Korodi.

Acesta a explicat că sunt „câteva elemente strategice”, care deja au fost incluse în proiectul adoptat de Guvern, cum ar fi aeroporturile de la Braşov şi Târgu Mureş sau investiţii majore la unele spitale judeţene, dar că mai sunt lucruri punctuale de discutat, dând exemplul faptului că este nevoie de „ajustare” la mecanismul de relocare a bugetului general pentru drumurile judeţene.

Korodi Attila a mai susţinut că „pe partea de priorităţi care privesc, în general, mecanisme de finanţare, sustenabilitatea administraţiilor publice locale” proiectul de lege adoptat de Guvern s-a îmbunătăţit radical faţă de proiectul iniţial pus în dezbatere.

Potrivit lui Korodi, UDMR va face o analiză când va exista un raport final al proiectului de buget şi se va lua o decizie privind modul în care vor vota parlamentarii Uniunii.

„Noi, analiza finală o vom face când avem raportul final al legii bugetului. Atunci, preşedintele Uniunii va organiza o şedinţă reunită a grupurilor parlamentare şi acolo vom lua decizia finală”, a spus liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaţilor.