Trupa Whitesnake vine in Romania in 2019.Biletele vor fi puse în vânzare pe 3 decembrie, la ora 10.00, iar primele 1.000 au preţuri speciale, cuprinse între 139 de lei şi 319 lei.Până atunci, cei înscrişi la newsletterele Metalhead, organizator al concertului, şi iabilet.ro pot primi vineri, pe e-mail, un cod de acces cu care pot cumpăra bilete în avans.

Trupa Whitesnake este o legendă a rock-ului clasic, cu o activitate ce începe în 1978, continuând până în prezent, cu mici pauze în anii ’90. Bazele formaţiei au fost puse de David Coverdale după ce artistul şi-a încheiat colaborarea cu Deep Purple. Whitesnake este una dintre formaţiile etalon ale aşa numitului New Wave of Briths Heavy Metal. A lansat 12 albume, iar cel mai nou, „Flesh & Blood”, va fi lansat în 2019. Din cele 12 albume de studio deja lansate, jumătate dintre ele au primit discuri de platină sau de aur.

Trupa Whitesnake nu a avut o componenţă stabilă, proiectul pornit de David Coverdale a schimbat de-a lungul timpului mai mulţi instrumentişti de top. Astfel, din 1978 până în prezent, din Whitesnake au făcut parte artişti precum Steve Vai, Jon Lord şi Ian Paice, amândoi din Deep Purple, Cozy Powell, care a colaborat cu Rainbow şi Black Sabbath, John Sykes, din Thin Lizzy, Anysley Dunbar, toboşar ce a colaborat cu Frank Zappa, David Bowie. În momentul de faţă, toboşar al trupei este Tommy Aldridge, care a colaborat cu artişti precum Ozzy, Gary Moore, Thin Lizzy şi Yngwie Malmsteen. Chitariştii trupei sunt Reb Beach şi Joel Hoekstra, Michele Luppi este clăpar, iar Michael Devin, basist.