Luni, după o perioadă lungă de tăcere și ce a părut că este o ruptură ireparabilă între cei doi, Donald Trump și Mike Pence s-au întâlnit în Biroul Oval. Este prima întâlnire dintre cei doi principali oficiali ai guvernului american după Asaltul de la Capitoliu și violențele instigate de Donald Trump împotriva membrilor Congresului și vicepreședintelui în timp ce erau validate rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020.

O sursă de la Casa Albă a precizat pentru CNN că cei doi s-au întâlnit în Biroul Oval, au discutat în termeni amicali și „au reflectat asupra celor patru ani trecuți, asupra activității administrației și reușitelor acesteia”.

„Președintele și vicepreședintele au reiterat că persoanele care au încălcat legea și au atacat Capitoliul în 6 ianuarie nu reprezintă mișcarea America First susținută de 75 de milioane de americani și s-au angajat să-și continue activitatea în sprijinul țări pentru restul de mandat rămas”, a spus oficialul din Administrația Trump.

Este vorba de primul mesaj de unitate din interioriul administrației după evenimentele de la Washington DC, în contextul în care părea că administrația este fracturată și pe cale să se prăbușească înainte de 20 ianuarie – mai mulți oficiali de rang mediu și înalt și-au anunțat demisiile în timp ce alții au sugerat că ar putea susține activarea amendamentului 25 pentru înlăturarea rapidă a lui Trump.

În același timp, presiunile din afara administrației, din partea democraților din Congres și chiar a unor republicani din Senat și Cameră pentru demisia, punerea sub acuzare sau înlăturarea lui Trump au fost imense în ultimele zile.

Donald Trump și-a petrecut ultimul sfârșit de săptămână complet izolat după și-a anulat călătoria la Camp David.

Mike Pence, de la locotenentul loial al lui Trump, la posibil „președinte de o zi”
O altă sursă familiară cu situația din interioriul administrației spune că Pence „a primit prima mostră din caracterul răzbunător al lui Trump”. Atitudinea președintelui față de cel care l-a servit cu loialitate vreme de patru ani i-a revoltat pe cei apropiați de vicepreședinte, dar și pe cei din orbita lui Trump – ei îl văd pe Pence drept unul dintre cei mai loiali locotenenți, iar această atitudine drept una foarte nedreaptă.

Deși Pence nu pare că are vreo intenție să activeze amendamentul 25 pentru a îl îndepărta pe Trump din funcție, el nici nu a exclus categoric și public această posibilitate, lăsând-o să persiste și dând de înțeles că lucrurile nu sunt încă tranșate.

Pence ar încerca, în ultimele zile de mandat ale administrației, să transmită mesajul aliaților dar și adversarilor politici că guvernul este încă pe deplin funcțional.

Rolul lui Pence în salvarea imaginii de final a administrației ar putea să fie și mai mare, însă, mai ales după ce Camera Reprezentanților a anunțat formal că îl va pune sub acuzare pe Trump pentru incitare la insurecție.

Citeste si...
ANM anunță stres termic accentuat. Vezi ce zone sunt vizate

Dacă procedura de demitere va fi un succes, iar Senatul va ajunge să voteze pentru demiterea lui Trump, Pence ar putea să devină președinte pentru o zi sau câteva, înainte ca Joe Biden să își preia mandatul în ziua de 20 ianuarie.