Featured, Medical

Tot ce trebuie să ştii despre alergia la AMBROZIE

Ai impresia că răceşti foarte des? Ai grijă, pentru că s-ar putea să fii alergic la ambrozie. Tot mai mulţi români suferă din cauza alergiei la ambrozie, una dintre cele mai răspândite în România. Polenul acestei plante este prezent în atmosferă de la începutul lui august, sau chiar din iulie, şi până când vremea se răceşte serios, în noiembrie.

Din cauza încălzirii globale, perioada în care ambrozia produce polen este din ce în ce mai lungă, crescând astfel şi durata în care persoanele alergice au de suferit. Planta a fost declarată la nivel european o specie periculoasă pentru sănătate.

Alergia la ambrozie: cum se manifestă

Ambrozia poate provoca rinită alergică, conjunctivită alergică şi astm alergic, la fel ca în cazul alergiilor la orice alt tip de polen. Simptomele pot fi foarte supărătoare: de la strănut, congestie sau chiar obstrucţie nazală, rinoree, mâncărime nazală, până la mâncărime în urechi şi în cerul gurii, umflare şi înroşirea ochilor, pierderea treptată sau chiar totală a mirosului, dureri de cap şi de urechi, oboseală cronică, somnolenţă şi stare generală de rău, inclusiv răul astmatic (cu criză de tuse sau sufocare).

Cum ştii că este vorba despre o alergie şi nu despre o răceală

Reacţia alergică seamănă foarte tare cu o răceală obişnuită. Diferenţa principală în acest caz este lipsa febrei, dar şi faptul că alergia la ambrozie se manifestă prin simptome exacerbate. Dacă ai luat medicamente pentru răceală şi starea nu ţi s-a îmbunătăţit şi dacă şi în anii anteriori ai experimentat aceleaşi simptome în aceeaşi perioadă, este foarte posibil să fie vorba despre alergie, nu despre o viroză, aşa că este momentul să mergi la medic.

Alergia la ambrozie: diagnostic

Reacţiile alergice pot fi provocate de un număr extrem de mare de alergeni, aşa că este destul de complicat să fie identificat exact acela care îţi provoacă probleme. Dacă prezinţi simptome dintre cele pe care ţi le-am descris anterior, precum strănut, nas înfundat, ochi care curg şi ustură, în perioada polenului de ambrozie, adică august-noiembrie, mergi la medicul specialist, pentru a fi testat. Pentru confirmarea alergiei la ambrozie se pot face două tipuri de teste: cutanate sau de sânge.

Testele cutanate – sunt cele mai utilizate teste alergologice. Acestea sunt folosite pentru alergenii din aer, printre care şi polenul, pentru alergenii alimentari, precum ouă, lapte, nuci, stridii, dar şi pentru identificarea alergiilor la medicamente.

Testele de sânge vizează identificarea în sânge a anticorpilor pe care organismul îi produce ca răspuns la un alergen. Testele de sânge sunt indicate în cazul persoanelor cărora nu li se poate face un test cutanat din cauza unor probleme dermatologice sau a unor tratamente medicamentoase incompatibile cu această procedură, precum şi în cazul în care reacţiile alergice sunt extrem de severe.

Citeşte continuarea pe CSID!

blank