Theresa May confirmă votul în Parlament şi-i îndeamnă pe deputaţii britanici să susţină acordul negociat cu Uniunea Europeană relatează Euronews.

Presa scrie că data votului va fi amânată din nou, însă premierul britanic Theresa May a precizat duminică, la BBC, că acest vot în vederea ratificării acordului retragerii ar putea avea loc între 14 şi 15 ianuarie.

”Vom avea un vot (…), dezbaterea începe săptămâna viitoare, iar dezbaterea va continua cealaltă săptămână. Însă vom avea un vot. Dar dacă acordul nu este adoptat după acest vot, ne vom găsi pe un teren necunoscut”, a avertizat ea.

În afară de disensiunile în Parlament şi în cadrul propriei majorităţi, opozanţii Brexitului reclamă un nou referendum, convinşi că britanicii vor renunţa până la urmă să părăsească Uniunea Europeană.

Citeste si...  Fosta soție a lui Ilie Năstase, la un pas să fie bătută pe litoral

În faţa unei asemenea incertitudini, Londra şi statele europene se pregătesc fiecare de scenariul de care se tem toţi – o ieşire brutală din UE la 29 martie, fără acord.